Primarul Daniel Dimulescu își reafirmă integritatea: Fondurile comunei Mădulari, gestionate transparent și responsabil

Dimulescu primar Madulari

Reclamat peste tot pentru fapte închipuite, primarul comunei Mădulari, Daniel Dimulescu, vine în fața cetățenilor pentru a-și reafirma integritatea și angajamentul față de comunitate. În ciuda controalelor riguroase efectuate de diverse instituții la Primăria Mădulari, nu au fost descoperite nereguli sau fapte care să sugereze încălcări ale legii, pentru că la primărie se muncește în spiritul și litera legii. Primarul Dimulescu asigură cetățenii că toate fondurile publice au fost gestionate cu responsabilitate și în interesul comunității, continuând să prioritizeze dezvoltarea locală și bunăstarea locuitorilor.

“În calitatea mea de Primar, îmi revine datoria să vă informez cu privire la situația recentă în care am fost acuzat pe nedrept că aş fi cheltuit bani publici fără o fundamentare legală şi adecvată. În urma acestor acuzații, au fost sesizate diverse instituții, inclusiv DNA şi autoritățile financiare, care au desfășurat controale minuțioase pentru a verifica veridicitatea celor reclamate. 

Sunt în măsură să vă asigur că toate aceste controale au confirmat faptul că administrația pe care o conduc a acționat întotdeauna în conformitate cu legislația în vigoare, iar cheltuirea banilor publici s-a făcut cu transparență şi responsabilitate. Niciuna dintre instituțiile de control nu a găsit nereguli sau fapte ilegale care să justifice acuzațiile aduse. 

Vă mulțumesc pentru încrederea acordată, exprimată prin votul dumneavoastră covârșitor de 86% la ultimele alegeri. Acest procent reflectă aprecierea şi sprijinul dumneavoastră faţă de eforturile şi proiectele realizate pentru dezvoltarea comunei noastre și îmbunătățirea calității vieţii. 

Este regretabil astfel de acțiuni, motivate probabil de interese politice sau electorale, pot genera neîncredere şi tensiuni nejustificate în comunitate. Însă, mă angajez să continui să lucrez cu aceeași determinare şi integritate, având ca prioritate binele comunei şi al fiecărui cetățean. 

Vă asigur că, indiferent de circumstanțe, voi rămâne dedicat mandatului pe care mi l-ați încredințat şi voi continua să mă străduiesc să răspund așteptărilor dumneavoastră” – spune Daniel Dimulescu, primarul comunei Mădulari