NEWS ALERT! Răsturnare de situație în cazul comisarului vâlcean prins cu șpaga în buzunar

Casian Anghel politist mita ipj valcea

Situația comisarului Casian Constantin Anghel, ofițer la Serviciul Investigații Criminale Economice din cadrul IPJ Vâlcea, s-a schimbat radical azi, 5 septembrie 2024. După ce Tribunalul Pitești l-a plasat inițial în arest la domiciliu, Curtea de Apel Pitești a decis, în urma apelului procurorului DNA, să emită un mandat de arestare preventivă pentru 25 de zile.

“Admite contestaţia formulată de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE – DNA – SERVICIUL TERITORIAL PITEŞTI împotriva încheierii penale nr. 171/01 septembrie 2024 pronunţată de Judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Argeş în dosarul nr. 4588/109/2024. Desfiinţează în totalitate încheierea atacată şi rejudecând: În baza art. 204 alin. 10 C. proc. pen. raportat la art. 202 alin. 4 lit. e Cod de procedură penală, art. 223 alin.2 C. proc. pen. admite propunerea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Piteşti nr. 45/14/P/2024 şi dispune luarea măsurii arestării preventive a inculpatului ANGHEL CONSTANTIN CASIAN, sub aspectul săvârșirii infracţiunii de luare de mită prevăzută de art. 289 alin. 1 Cod penal rap. la art. 5 alin. 1, art. 6, art. 7 lit. c din Legea nr. 78/2000, pentru o durată de 25 zile, începând cu data efectivei încarcerări. În baza art. 230 Cod de procedură penală dispune emiterea de îndată a mandatului de arestare preventivă a inculpatului. În baza art. 4251 alin. 7 pct. 1 lit. b Cod de procedură penală respinge ca nefondată contestaţia formulată de inculpatul ANGHEL CONSTANTIN CASIAN împotriva aceleiaşi încheieri. În baza art. 275 alin. 2 din Codul de procedură penală, obligă contestatorul – inculpat la 100 lei cheltuieli judiciare către stat. În baza art.275 alin. 3 Cod de procedură penală celelalte cheltuieli judiciare avansate de stat (ocazionate de soluţionarea contestaţiei şi a propunerii de arestare preventivă) rămân în sarcina acestuia. Definitivă. Pronunţată la data de 05 septembrie 2024, la Curtea de Apel Piteşti – Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin punerea soluţiei la dispoziţia contestatorului şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei” – se arată în minuta instanței de judecată.

Reamintim că polițistul din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Vâlcea a fost prins în flagrant, weekend-ul trecut, în timp ce primea mită într-un restaurant din municipiul Râmnicu Vâlcea. Incidentul s-a petrecut în plină zi la restaurantul libanez din oraș. Comisarul Casian Anghel, care lucra la Serviciul de Investigații Criminale Economice, a fost surprins în timp ce primea o sumă de 2000 de euro de la un patron local. Acesta i-ar fi cerut bani pentru a oferi „protecție” afacerii patronului. Ofițerii Direcției Generale Anticorupție (DGA) Vâlcea, sub supravegherea unui procuror DNA Pitești, l-au prins pe Anghel în flagrant și l-au ridicat imediat de la fața locului.