VIDEO: Conflict violent într-un bar din Râmnicu Vâlcea, vizavi de sediul Poliției. Bărbat transportat la spital…
UPDATE: Potrivit unui comunicat al IPJ Vâlcea, din verificările efectuate s-a stabilit că, “pe fondul consumului de alcool, ar fi avut loc un conflict între doi bărbați cu vârste de 50 și 58 de ani, ambii din municipiul Râmnicu Vâlcea. De asemenea, a reieșit că bărbatul de 50 de ani ar fi fost rănit cu o sticlă, fapt pentru care acesta a solicitat intervenția unui echipaj medical, ulterior fiind transportat la spital pentru acordarea îngrijirilor medicale de specialitate”. Polițiștii au deschis un dosar penal pentru loviri și alte violențe.
Un conflict violent a avut loc într-un bar din municipiul Râmnicu Vâlcea, chiar vizavi de sediul Poliției Vâlcea. Potrivit primelor informații, doi indivizi au început să se bată pe fondul consumului de alcool, ceea ce a dus la o altercație sângeroasă. În urma conflictului, unul dintre cei implicați a suferit răni grave și a fost transportat de urgență la Unitatea de Primiri Urgențe (UPU). Din imagini, se poate observa natura violentă a incidentului și gravitatea rănilor suferite de victimă.
Este surprinzător că evenimentul a avut loc atât de aproape de o sediul IPJ Vâlcea și nu este primul de acest gen, iar măsuri nu s-au luat până acum. Von reveni!