FOTO – Dosare penale și amenzi usturătoare pentru infracțiuni silvice în zona Bălcești

În urma unor acțiuni desfășurate pe linie silvică în zona Bălcești, județul Vâlcea, autoritățile au descoperit infracțiuni legate de exploatarea ilegală a materialului lemnos. În cadrul investigațiilor, s-a constatat că personalul silvic responsabil a introdus date false în aplicația SUMAL 2.0, care este folosită pentru monitorizarea transportului și gestionării materialului lemnos în România.

Mai exact, infracțiunea de fals informatic s-a materializat prin introducerea de informații nereale în sistemul informatic, cum ar fi cantitățile de lemn care figurau în documentele oficiale, dar care fuseseră deja exploatate în mod ilegal. Astfel, documentele au fost întocmite cu date fictive, ceea ce a permis acoperirea exploatărilor ilegale de lemn.

Autoritățile au deschis dosare penale împotriva celor implicați, iar pe lângă aceste măsuri, au fost aplicate și amenzi considerabile pentru a sancționa faptele constatate. Aceste acțiuni fac parte din eforturile continue ale autorităților de a combate tăierile ilegale de păduri și de a asigura protecția fondului forestier al țării.

“În perioada 16 – 19 septembrie 2024, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea- Serviciului Ordine Publică – Biroul pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol, împreună cu delegați din partea Gărzii Forestiere și Direcției Silvice Vâlcea au desfășurat activități de prevenire pentru combaterea ilegalităților îndreptate împotriva fondului forestier național.

În acest sens, polițiștii au acționat în baza planului comun de acțiune „SCUTUL PĂDURII ”, verificând astfel  4 agenți economici  și un ocol silvic, din județul Vâlcea, cu activități desfășurate pe raza orașului Bălcești și în zona arondată.

În urma activităților desfășurate, pentru abaterile constatate, polițiștii au aplicat 16 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 48.000 de lei conform Legii nr. 171/2010.

De asemenea, s-a dispus confiscarea a aproximativ 112 metri cubi de material lemnos, diferite specii și sortimente, în valoare de aproximativ 100.000 de lei.

Totodată, în cadrul acțiunii au fost constate două infracțiuni privind săvârșirea infracțiunii de „fals informatic”, o infracțiune de <tăiere fără drept de arbori> și o infracțiune de <furt de arbori>, cercetările fiind continuate de polițiști, urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

Din cercetările efectuate, a reieșit că infracțiunile de <fals informatic> au constat în introducerea de date nereale în aplicația SUMAL 2.0 de către personalul silvic cu atribuții în domeniu, iar cantitatea de material lemnos precizat in aplicația silvică fiind deja exploatată, documentele aferente fiind întocmite cu date fictive” – precizează Poliția Vâlcea.