FOTO – Pompierii din Vâlcea, intervenție umanitară la Galați. Continuă lupta cu efectele inundațiilor

Situația din județul Galați continuă să fie dificilă, iar în acest context pompierii militari din Vâlcea au fost trimiși într-o misiune complexă de sprijin în localitatea Pechea. Aceștia lucrează intens pentru a restabili normalitatea după inundațiile severe care au afectat zona. Intervențiile lor se concentrează pe îndepărtarea nămolului și a resturilor aduse de ape, permițând astfel accesul în locuințele celor afectați.

Eforturile pompierilor noștri sunt cu atât mai lăudabile cu cât misiunea este una epuizantă atât din punct de vedere fizic, cât și emoțional, având în vedere impactul devastator asupra comunității locale. Solidaritatea și dedicarea echipelor de intervenție sunt esențiale în aceste momente critice.

”Intervențiile se desfășoară în zonele cele mai grav afectate, unde locuințele și drumurile au rămas blocate. Este o misiune dificilă pentru toți cei care intervin, epuizantă fizic, dar și emoțional, interacțiunea cu cei greu încercați fiind una încărcată de emoții” – precizează ISU Vâlcea.