VIDEO. Centrul Râmnicului, blocat! Lucrări de asfaltare pe Calea lui Traian!
Lucrările de asfaltare de pe Calea lui Traian, începute pe 30 septembrie, provoacă blocaje în trafic, în special în zona centrală a municipiului Râmnicu Vâlcea, dar și în Ostroveni. Încă de azi dimineață, șoferii au întâmpinat dificultăți, fiind nevoiți să aștepte minute în șir pentru a traversa orașul. Aglomerat este nu numai pe Calea lui Traian, ci și strada Carol e blocată total. De asemenea, în încercarea de a evita ambuteiajul, mulți șoferi folosesc alte rute din municipiu și automat se aglomerează și pe acolo.
Deși traficul nu este complet restricționat în zona lucrărilor, între intersecțiile cu strada Dacia și intrarea Sudului, circulația se desfășoară doar pe o singură bandă pe sens, iar numărul mare de vehicule aflate în trafic cauzează încetiniri și aglomerări. Potrivit autorităților municipale, lucrările ar trebui să fie finalizate până la jumătatea lunii octombrie, însă șoferii sunt sfătuiți să fie pregătiți pentru întârzieri, să se înarmeze cu răbdare sau să caute rute alternative dacă este posibil. O alternativă ar fi și utilizarea bicicletelor, mai ales că vremea o permite!
Imagini primite de la un cititor!