PERCHEZIȚII. Minore acuzate că au furat 9 telefoane din Flanco – Shopping City Râmnicu Vâlcea

Polițiștii din Vâlcea au desfășurat ieri, 2 octombrie 2024, două percheziții domiciliare în localitatea Gilău, județul Cluj, în legătură cu un furt din magazinul Flanco aflat în incinta Shopping City din Râmnicu Vâlcea, care a avut loc pe 30 august. În urma anchetei, au fost identificate două minore, ambele în vârstă de 17 ani și provenind din Gilău, bănuite de comiterea infracțiunii de furt calificat. Adolescentele au furat nu mai puțin de 9 telefoane din Flanco.

Una dintre cele două tinere a fost identificată și adusă la sediul Poliției din Râmnicu Vâlcea, în baza unui mandat de aducere, pentru continuarea cercetărilor. Ulterior, s-a dispus reținerea acesteia pentru 24 de ore, fiind plasată în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea. Ancheta continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor infracțiunii. Iată comunicatul oficial al IPJ Vâlcea:


La data de 2 octombrie a.c., polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Râmnicu Vâlcea, sub coordonarea procurorului de caz, au  pus în executare două mandate de percheziție domiciliară, la două imobile din localitatea Gilău, județul Cluj.

Din cercetări, reiese că la data de 30 august a.c., persoane necunoscute ar fi sustras 9 telefoane mobile dintr-o societate comercială din municipiul Râmnicu Vâlcea.

Astfel, polițiștii au stabilit identitatea a două minore de 17 ani din localitatea Gilău, județul Cluj, bănuite de comiterea săvârșirii infracțiunii de furt calificat.
În acest context, în urma punerii în executare a celor două mandate de percheziție domiciliară, polițiștii au identificat una dintre cele două tinere,  aceasta fiind condusă la sediul Poliției municipiului Râmnciu Vâlcea în baza unui mandat de aducere pentru continuarea cercetărilor.

În baza probatoriului administrat, s-a dispus reținerea persoanei în cauză pentru 24  de ore, aceasta fiind introdusă în Centru de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea.

În cauză, polițiștii continuă cercetările sub coordonare procurorului de caz, pentru administrarea întregului probatoriu și dispunerea măsurilor prevăzute de lege.

Activitatea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Cluj, Serviciului Criminalistic și U.T.A.I. Vâlcea.

Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.