REUȘITĂ! Primarul din Cernișoara a obținut masă caldă pentru elevi, după eliminarea din programul inițial
Peste 200 de elevi și preșcolari din comuna Cernișoara beneficiază în acest an școlar de o masă caldă la școală, grație unui program derulat de primărie cu sprijinul financiar al Guvernului României. Primarul comunei, Dumitru Ciorîcă, a subliniat că localitatea nu fusese inițial inclusă în programul „Masa caldă”, fiind eliminată de pe listă de Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Vâlcea. Edilul nu s-a lăsat păgubaș însă și i-a adresat o cerere prim-ministrului pentru ca localitatea sa să fie inclusă pe o listă suplimentară, reușind astfel să obțină această facilitate pentru elevii din Cernișoara.
„Am fost tăiați de pe lista inițială de la Inspectoratul Școlar, dar am fost incluși pe o listă suplimentară de la Guvern după ce am făcut solicitări în acest sens. Acum elevii primesc o masă caldă, iar mâncarea este foarte bună, hrănitoare, de nota 10. Cred că toți copiii din România ar trebui să beneficieze de această facilitate la școală”, a declarat primarul Dumitru Ciorîcă.
Acest program urmărește îmbunătățirea stării de sănătate a elevilor, promovarea unor obiceiuri alimentare sănătoase și, indirect, sprijinirea accesului și participării la educație. Prin asigurarea unei mese calde, programul contribuie la combaterea abandonului școlar, la creșterea concentrării și performanțelor elevilor, mai ales în comunitățile vulnerabile sau defavorizate economic. De asemenea, oferă o soluție pentru copii care provin din familii cu resurse limitate.