Start pentru noul CJ Vâlcea: Președintele Rădulescu a prezentat proiectele cheie pentru dezvoltarea județului în mandatul 2024-2028 (FOTO/VIDEO)
Noul Consiliu Județean (CJ) Vâlcea, rezultat în urma alegerilor din 9 iunie, a fost oficial constituit marți, cu consilieri reprezentând PSD, PNL și AUR. Președintele Constantin Rădulescu și-a început cel de-al treilea mandat.
Ceremonia de constituire s-a desfășurat în sala mare a instituției, unde noii consilieri județeni, validați de Tribunalul Vâlcea, au depus jurământul în fața unei săli arhipline: parlamentari, primari și directori de instituții.
După depunerea jurământului, președintele Consiliului Județean, Constantin Rădulescu, a mulțumit tuturor celor care au susținut proiectele din mandatul anterior și a subliniat importanța continuității în realizarea obiectivelor de dezvoltare a județului.
„Vreau să le mulțumesc tuturor celor care, în mandatul trecut, ne-au ajutat să ne respectăm promisiunile și de la 350 de milioane cât am spus și ne-am angajat noi, Consiliul Județean, astăzi vorbim de gestionarea a peste 600 de milioane de euro, bani pentru dezvoltarea și modernizarea județului Vâlcea. Împreună cu toți consilierii județeni, am reușit să ducem Consiliul Județean Vâlcea în situația în care nu am ratat nicio sesiune de depunere a vreunui proiect pe fonduri europene. Împreună am reușit, așadar, proiecte fabuloase. Prima clădire nouă de spital construită după Revoluție în municipiul Râmnicu Vâlcea este deja în picioare, am reușit să finalizăm un proiect în care nimeni nu mai credea – Centrul de Management Integrat de la Roiești –, am reușit să modernizăm drumuri județene, adevărate autostrăzi cum le spun unii colegi, și mă gândesc aici la drumul Athosului românesc, la drumul 643 B din Diculești până la Roiești, drumul 703G, la Drumul lui Mihai Voievod, cel care pleacă din Budești până la Câmpu Mare și așa mai departe. Am reușit să modernizăm inclusiv Conacul Bălceștilor. Pe toate liniile de dezvoltare, infrastructură de drumuri, infrastructură de mediu, sănătate, protecție socială, turism, educație, cultură, tineret și sport, ne-am ținut de cuvânt și ne vom ține de cuvânt. Este foarte important. Atât în mandatul trecut, cât și în mandatul care urmează, sunt convins și mizez pe dezbateri constructive în plenul Consiliului Județean Vâlcea” – a declarat președintele Rădulescu.
Pentru noul mandat, Constantin Rădulescu i-a asigurat pe vâlceni că, următorii patru ani, va implementa proiecte importante pentru județ, punând accent pe obiective ambițioase în diverse domenii. Evident că investițiile în sănătate, infrastructură și turism sunt de bază în agenda președintelui. Președintele CJ Vâlcea a menționat și două dintre proiectele prioritare pentru viitor: realizarea noii centrale pentru CET Govora și construirea unui aeroport de mici dimensiuni la Budești.
„Este, în mod evident, o onoare și o responsabilitate în același timp pe care ne-o asumăm astăzi, prin jurământ în fața vâlcenilor care ne-au acordat încrederea. Sunt convins că împreună, prin dedicare, prin dezbatere, prin implicare totală, vom reuși să ducem la capăt toate proiectele pe care ni le-am propus, pentru că eu sunt convins că, dincolo de ideologii, doctrine politice, apartenență politică, niciunul dintre noi nu dorește răul județului Vâlcea. Prin proiectele pe care le avem deja în lucru, dar și prin proiectele viitoare, vom ajunge ca în 2028 să spunem că instituția noastră, instituția dumneavoastră, a vâlcenilor, va gestiona peste un miliard de euro proiecte în domeniile pe care le-am amintit deja” – a mai spus Constantin Rădulescu..
Componența CJ Vâlcea în acest mandat include 3 consilieri AUR, 10 consilieri PNL și 19 consilieri PSD, plus președintele care provine tot din partea PSD.
Iată componența noului Consiliu Județean:
1. | ANDREIANU MIHAELA |
2. | ARGEȘANU IRINA-MARIA |
3. | BELCIU ION |
4. | BOBOCEA GHEORGHE |
5. | BUȘU ADRIAN |
6. | CIOCAN VETUŢA |
7. | DIMA ADRIAN -COSMIN |
8. | DOBRETE FLORENTINA-ADINA |
9. | FÂRTAT ILIE |
10. | FOLEA GHEORGHE |
11. | GOGOLOȘI VASILE-ADRIAN |
12. | GRIGORESCU REMUS |
13. | GRIGORIE LAURA-ALEXANDRA |
14. | ILIESCU ION – ADRIAN |
15. | IORDACHE DĂNUȚ |
16. | LUPU ALINA |
17. | MIREA MIHAELA |
18. | MOISE IULIANA |
19. | MUTULIGĂ FLORIN NICOLAE |
20. | NICOLĂESCU ION |
21. | NUICĂ IONUȚ-EDUARD |
22. | POENARU CONSTANTIN-MIRCEA |
23. | POPA OVIDIU |
24. | POPA REMUS-MARIAN |
25. | POPESCU ANTONIO-GABI |
26. | POPESCU VICTOR-GEORGE |
27. | ROŞU –CĂLINA ROXANA- LAURA |
28. | SITARU MIHAI-DRAGOȘ |
29. | STĂNICĂ MIHAI-CĂTĂLIN |
30. | STROESCU ION |
31. | TÎRLEA ALINA-EUGENIA |
32. | VOICULEȚ COSTINEL-ALIN |