FOTO | Protest la Arhivele Județene Vâlcea

B64FE2EC-F701-4562-8811-3E455556B6D5

Astăzi, pentru prima dată în istoria Ministerului Afacerilor Interne, angajații au intrat în grevă. La Arhivele Județene Vâlcea, 13 angajați au întrerupt activitatea timp de două ore și au ieșit în fața instituției pentru a protesta împotriva inechităților salariale. Dotându-se cu pancarte, aceștia cer eliminarea discriminării salariale dintre structurile județene și aparatul central al instituției.

Sindicatul Europol, afiliat BNS, a emis un comunicat de presă în care explică motivele acestei acțiuni de protest:

“Astăzi, 04.11.2024, în intervalul orar 12:00-14:00, angajații Arhivelor Naționale ale României, funcționari publici, membrii ai Sindicatului Europol (afiliat BNS), din toate structurile județene și din municipiul București, intră în grevă de avertisment, întrucât au eșuat toate activitățile de negociere cu factorii decizionali pentru eliminarea discriminării salariale dintre structurile județene și aparatul central al instituției.

Cu toate că există Decizia 80 a ÎCCJ din 2023, prin care s-au eliminat aceste discriminări salariale la toate instituțiile, Arhivele Naționale a rămas singura instituție în care această discriminare a persistat din cauza conducerii Ministerului de Interne, care a dat dovadă de dezinteres pentru rezolvarea acestei solicitări a lucrătorilor din această instituție.”

Revendicările angajaților includ:

• Eliminarea discriminării salariale dintre structurile județene și aparatul central al Arhivelor Naționale.

• Aplicarea Deciziei 80 a ÎCCJ din 2023 pentru a uniformiza salariile, decizie care a fost implementată în alte instituții, dar nu și la Arhivele Naționale.

• Solicitarea implicării Ministerului de Interne, acuzat de dezinteres în soluționarea problemelor salariale ale angajaților din Arhivele Naționale.