FOTO. Contrabandă cu mii de țigarete în Vâlcea: percheziții și reținere

46762150-F0C2-4633-86D4-A4B9DD41D8E1

Un bărbat de 54 de ani, din comuna Roșiile, județul Vâlcea, a fost reținut pentru 24 de ore sub acuzația de contrabandă, după o serie de percheziții desfășurate de polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice și alți membri ai forțelor de ordine. Operațiunea, coordonată de procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bălcești, a avut loc pe raza localității Roșiile, unde au fost puse în aplicare trei mandate de percheziție domiciliară.

În urma perchezițiilor, polițiștii au descoperit aproximativ 32.000 de țigarete, despre care se bănuiește că provin din activități de contrabandă, cu o valoare estimată la 10.000 de euro. Pe lângă acestea, au fost ridicate și sume de bani în valoare de 1.900 de euro și 11.250 de lei, împreună cu alte materiale care au contribuit la probarea infracțiunii.

“În urma probatoriului administrat, față de persoana în cauză a fost dispusă măsura reținerii, pentru 24 de ore, aceasta urmând a fi introdusă în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dolj, ulterior, fiind prezentată instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă. Polițiștii continuă cercetările pentru documentarea întregii activități infracționale.

Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție” – se arată într-un comunicat de presă.