FOTO | UPDATE – ACCIDENT la TĂTĂRANI. Două mașini, două victime…

7EAC4DEB-D319-4714-B468-DD7583F964D9

UPDATE: Potrivit IPJ Vâlcea, din primele verificări efectuate, polițiștii au stabilit că, un bărbat de 62 de ani, din municipiul Râmnicu Vâlcea, în timp ce conducea un autoturism, ar fi intrat în coliziune cu un alt autoturism condus regulamentar de către un bărbat în vârstă de 60 de ani, din localitatea Pesceana. În urma evenimentului rutier, conducătorul auto în vârstă de 60 de ani, precum și un pasager, respectiv o femeie, de 40 de ani, din municipiul Râmnicu Vâlcea, au fost  transportați la spital pentru acordarea îngrijirilor medicale de specialitate. Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

Accident rutier , în urmă cu câteva minute, pe DN 64 la Tătărani, între Râmnicu Vâlcea și Drăgășani. Două autoturisme au fost implicate, fiind vorba de o coliziune față/spate. În urma impactului a rezultat o victimă, fiind vorba de o persoană rănită ușor, pasager în unul dintre autovehicule.

Un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) se află la fața locului pentru a evalua starea de sănătate a persoanei rănite. De asemenea, echipajul Poliției Rutiere coordonează traficul, care se desfășoară momentan alternativ, pe un singur sens.