Consiliul Județean și Primăria Horezu au finalizat lucrările de modernizare a Târgului Săptămânal Horezu, un simbol al tradiției locale

6A587A82-BCDD-405E-8540-B872ABF81AAE

Autoritățile din Vâlcea au finalizat modernizarea Târgului Săptămânal Horezu, un spațiu cu o istorie de peste două secole. Investiția, care a inclus lucrări de asfaltare și amenajare, a fost realizată printr-o colaborare între Consiliului Județean Vâlcea și Primăria Horezu.

Președintele Consiliului Județean Vâlcea, Constantin Rădulescu, a mărturisit că această investiție este extrem de importantă pentru comunitatea locală:

„Ne ținem de cuvânt și am asfaltat un târg săptămânal care funcționează în același loc de peste două sute de ani, din informațiile pe care le am. Mă refer la târgul de la Horezu, unde închidem asfaltarea. Îl felicit pe domnul primar Nicolae Sărdărescu și mă bucur că târgul este acum amenajat așa cum trebuie. Și în viitor vom mai face lucruri importante pentru târgul din Horezu. Acum am încheiat asfaltarea.”

De asemenea, primarul orașului Horezu, Nicolae Sărdărescu, a vorbit despre eforturile comune ale celor două instituții în finalizarea proiectului:

„Așa cum a promis, domnul președinte al Consiliului Județean Vâlcea, Constantin Rădulescu, ne-a aprobat și acordat încă 700.000 de lei, pentru finalizarea amenajării și asfaltării Târgului Săptămânal Horezu. În plus, Primăria orașului Horezu a suplimentat acest buget alocat investiției cu peste 100.000 de lei. Acum lucrările au fost finalizate și putem spune că avem un târg modern.”

Târgul Săptămânal Horezu este un punct de referință pentru tradițiile locale și atrage atât comercianți, cât și vizitatori din întreaga zonă. Modernizarea acestuia reprezintă un pas important pentru asigurarea unor condiții optime de desfășurare a activităților comerciale și de promovare a tradițiilor din Horezu.