FOTO. ACCIDENT la MIHĂEȘTI. Doi răniți, printre care un copil
Astăzi, 12 decembrie 2024, în jurul orei 11:00, un accident rutier a avut loc în comuna Mihăești, la intersecția dintre DC 179 și DJ 647.
Două autoturisme au fost implicate, cauza probabilă fiind neacordarea de prioritate. Una dintre mașini, în urma impactului, a lovit un gard. Două persoane au fost rănite – un tânăr de 22 de ani și un minor de 10 ani. Ambele victime au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale.
Traficul în zonă nu a fost afectat. Testările cu aparatul etilotest au arătat că niciunul dintre șoferi nu consumase alcool.
Poliția efectuează cercetări pentru a stabili circumstanțele exacte ale producerii accidentului.