SCM Râmnicu Vâlcea, între egalul dramatic și reproșurile fostului ministru Novak

0A149578-703A-44C4-9431-A59E35B63320

După egalul dramatic dintre SCM Râmnicu Vâlcea și Borussia Dortmund, scor 31-31, discuția despre handbal a fost repede deturnată către un subiect devenit tot mai „popular” în sportul românesc: cât de românească mai e o echipă care reprezintă România?

Eduard Novak, fostul ministru al Sportului, a ținut să intervină public, pe un ton dur, susținând faptul că SCM Râmnicu Vâlcea a avut doar trei jucătoare române în lot pentru acest prim meci din EHF European League. „Uitați-vă și admirați echipa românească formată din trei jucătoare române… Ar trebui să vă fie rușine! Nu aveți deloc respect pentru această țară și demnitate față de națiunea română. A fost necesar să vin eu, ungur, să cer o proporție de 40% jucători români pe teren…”, a scris Novak pe Facebook.

Echipa noastră formată din… alții

SCM Râmnicu Vâlcea a jucat în Germania cu un lot din care doar trei sportive erau românce: Alicia Gogîrlă, Rebeca Necula și Raluca Kelemen. Restul? Straniere cu experiență, printre care Julia Maidhof (5 goluri), Mia Zschocke (5 goluri) și pivotul Esma Elghaoui, cea care a salvat echipa în ultima secundă cu un gol crucial. Dacă ne uităm strict la tabelă, contribuția jucătoarelor din afară a fost determinantă pentru acest rezultat. Dar oare asta înseamnă că echipa nu mai reprezintă România? Sau că trebuie să fim „rușinați”?

Un context mai complicat decât pare

Realitatea e că multe echipe din Europa – nu doar din România – se bazează pe jucători străini pentru a rămâne competitive. Handbalul modern este dominat de mobilitate, iar performanța depinde deseori de echipe internaționale. SCM Râmnicu Vâlcea joacă într-o competiție europeană unde întâlnește echipe precum Borussia Dortmund sau Ikast Handbold, și are nevoie de un lot capabil să facă față acestor provocări.

De ce sunt atât de puține românce în lot? Poate din cauza lipsei unei baze solide de selecție în țară, poate din cauza condițiilor oferite jucătoarelor tinere sau poate, pur și simplu, pentru că străinele sunt mai bine pregătite. Și, să nu uităm, cluburile sunt sub presiunea de a obține rezultate.

Patriotism sau populism?

Este lăudabil ca Eduard Novak să aducă în discuție nevoia de a promova jucătorii români, dar tonul folosit și generalizările sale lasă loc de interpretări. E ușor să critici din exterior și să invoci lipsa de respect față de țară, dar întrebarea rămâne: ce soluții concrete a oferit, în mandatul său, pentru a sprijini handbalul românesc la nivel de juniori și tineret?

Până când vom avea un sistem bine pus la punct, poate ar trebui să ne bucurăm că SCM Râmnicu Vâlcea reușește să se lupte de la egal la egal cu echipe puternice din Europa. Sau preferăm o echipă 100% românească, dar care pierde cu 15 goluri?

La final, să nu uităm: handbalul este un sport de echipă. Iar această echipă, cu toate numele ei străine, joacă pentru România. Așa imperfectă cum e!