Tunelul Poiana, cea mai mare provocare a Autostrăzii Pitești – Sibiu, intră în execuție
Construcția tunelului Poiana, cel mai lung tunel rutier din România, va începe pe Secțiunea 3 Cornetu – Tigveni a Autostrăzii A1 Sibiu – Pitești. Potrivit secretarului de stat în Ministerul Transporturilor, Irinel Ionel Scrioșteanu, lucrările pentru tunelul cu o lungime de 1,78 km pe fiecare sens vor demara în curând, după finalizarea pregătirilor de șantier de către antreprenorul italian WeBuild. Tunelul va fi realizat utilizând tehnologia TBM și va include două galerii, fiecare cu câte două benzi de circulație.
Pentru Secțiunea 3, organizarea șantierului este completă, iar echipamentele și utilajele necesare sunt deja disponibile. De asemenea, lucrările pentru portalurile galeriilor și pentru instalarea TBM-ului sunt aproape finalizate. Secretarul de stat Scrioșteanu a declarat că se așteaptă ca lucrările să avanseze conform planului, estimând finalizarea Secțiunii 3 până în noiembrie 2027.
”La acest moment: sunt finalizate organizările de șantier, inclusiv laboratorul de calitate; echipamentele de lucru şi utilajele sunt pregătite; sunt în curs de finalizare lucrările pregătitoare pentru construcția portalurilor celor 2 fire de tunel și a zonelor de acces a instalației TBM pentru tunel. Reiterez faptul că avem emisă Autorizația de Construire și că, în scurt timp, vom începe lucrările și pe această secțiune în lungime de 37,4 km. Lucrările prevăd și construirea celui mai lung tunel rutier utilizând tehnologia TBM, și anume tunelul Poiana, care va avea o lungime de 1,7 km şi va fi format din 2 galerii cu câte 2 benzi de circulație pe sens” – spune secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Irinel Ionel Scrioșteanu.
Tunelul Poiana va avea două galerii distincte: una de 1.780 m pentru sensul Sibiu – Pitești și alta de 1.778,11 m pentru sensul Pitești – Sibiu, fiind un punct esențial al autostrăzii A1. Acesta va contribui semnificativ la îmbunătățirea conexiunilor între regiunile sudice și vestice ale României.
În paralel, WeBuild lucrează și la alte tronsoane ale autostrăzii Sibiu – Pitești, printre care Secțiunea 5 Curtea de Argeș – Pitești, unde un segment de 15,7 km este deja deschis, iar restul secțiunii urmează să fie finalizat în vara acestui an.
Autostrada Sibiu – Pitești reprezintă un proiect-cheie pentru dezvoltarea infrastructurii rutiere din România, urmând să faciliteze considerabil transportul rapid și sigur între județele din sud și cele din vestul țării.