FOTO. Mâncarea de la Spitalul Județean de Urgență Vâlcea, ca la mama acasă
O să spuneți că exagerăm, că ne imaginăm lucruri, dar nu este deloc așa. Imaginile o demonstrează (le puteți vedea sub articol), iar pacienții din ultimii doi ani de la Spitalul Județean de Urgență (SJU) Vâlcea pot confirma acest lucru.
Începând din 2023, la SJU Vâlcea a fost implementat un proiect menit să îmbunătățească semnificativ calitatea mâncării de spital, astfel încât pacienții – inclusiv cei internați pentru perioade lungi – să primească mese gustoase, echilibrate nutrițional și adaptate nevoilor lor medicale.
Un proiect ambițios, o echipă dedicată
Conducerea spitalului a decis să nu externalizeze serviciul de alimentație și nu a apelat la catering. Ci a pus pe picioare un proiect ambițios! În cele două bucătării – cea de la Spitalul Nou și cea de la Maternitate – lucrează 5 dieteticieni și 26 de bucătari și angajați auxiliari. Acest lucru permite pregătirea meselor direct în spital, sub supravegherea specialiștilor.
De asemenea, plafonul de decontare a hranei a crescut per pacient, ceea ce a permis achiziționarea unor produse diversificate și de calitate superioară. Astfel, valoarea totală a meselor oferite pe parcursul unei zile – mic dejun, prânz și cină – a ajuns de la 11 lei la 22 de lei per pacient.
„Am considerat că alimentația este o parte esențială a recuperării pacienților noștri și ne-am dorit să le oferim mese nu doar corecte din punct de vedere nutrițional, ci și gustoase. Este un proiect ambițios, dar rezultatele se văd deja: pacienții sunt mulțumiți, iar mâncarea servită în spital nu mai are stigma de altădată. Țin să mulțumesc pe această vale și conducerii Consiliului Județean Vâlcea, în special președintelui Constantin Rădulescu, pentru tot sprijinul și pentru investițiile de anvergură din spital” – ne-a declarat Dr. Dan Ponoran, managerul Spitalului Județean de Urgență Vâlcea.
Gust, calitate și nutriție adaptată fiecărui pacient
Meniul zilnic este conceput pe baza unui rețetar întocmit de un nutriționist și aprobat de conducerea spitalului. Fiecare masă este adaptată caloric și nutrițional, în funcție de afecțiunile pacienților. În total, din bucătăria spitalului ies zilnic între 800 și 1.200 de porții de mâncare.
Alimentele sunt servite în caserole de unică folosință, pentru a asigura o igienă optimă. De asemenea, întregul proiect s-a axat pe trei piloni: modernizarea bucătăriilor, diversificarea ingredientelor și îmbunătățirea meniurilor, precum și perfecționarea echipei de bucătari și eficientizarea transportului hranei către pacienți.
Prin acest program, SJU Vâlcea demonstrează că se poate oferi pacienților mâncare de calitate, adaptată nevoilor lor medicale, într-un sistem public de sănătate.
Micul dejun
Prânzul
Cina