FOTO/UPDATE. ACCIDENT pe bulevardul DEM RĂDULESCU din Râmnicu Vâlcea. Șase victime…

F4F27899-7AE1-474C-82E6-024D1D883239

UPDATE 3: Alți doi pasageri din autoturismul condus de tânărul de 21 de ani au solicitat sa fie transportați la spital. Este vorba despre un minor de 16 ani din municipiul Râmnicu Vâlcea și un tânăr de 26 de ani din orașul Horezu.

UPDATE 2: Potrivit IPJ VÂLCEA, autoturismele implicate în accident erau conduse de o femeie de 32 de ani, din municipiul Râmnicu Vâlcea, și un tânăr de 21 de ani, din orașul Horezu. Din primele verificări, a reieșit că femeia aflată la volan ar fi intrat în coliziune cu autoturismul condus de tânăr. În urma impactului, au rezultat patru victime: trei persoane de sex feminin, dintre care două în vârstă de 32 de ani și o minoră de 16 ani, precum și tânărul de 21 de ani.

UPDATE: În evenimentul rutier au fost implicate două autoturisme, iar din primele date oferite de autorități se pare că ar fi patru victime, dintre care una (un minor) ar avea răni destul de grave. Toate cele patru victime au fost transportate la UPU Vâlcea pentru a primi îngrijiri medicale. Cauza producerii accidentului este, la prima vedere, neasigurarea la schimbarea direcției de mers. Șoferul uneia dintre mașini a vrut să facă o manevra de întoarcere de pe banda 1 spre nord.

Accident pe bulevardul Dem Rădulescu din municipiul Râmnicu Vâlcea, în urmă cu puțin timp. Din primele informații, ar fi vorba despre un BMW care ar fi lovit un stâlp, în urma coliziunii cu o altă mașină, în dreptul Oltenia Bussines. La fața locului au ajuns echipaj al Ambulanței Vâlcea, ISU Vâlcea, SMURD și Poliția rutieră. Vom reveni cu amănunte!