FOTO/UPDATE – ACCIDENT la TOMȘANI. O persoană a murit…
UPDATE 2: Din nefericire, persoana de sex masculin nu a răspuns manevrelor de resuscitare, fiind declarat decesul acesteia de către medicul de la SAJ. Este vorba un bătrân în vârstă de 74 de ani. Acesta conducere autoturismul implicat în accident. În mașină se mai afla un pasager de 34 de ani, din Tomșani, care a suferit leziuni ușoare.
UPDATE: În evenimentul rutier este implicat un singur autoturism în care se aflau două persoane, dintre care una a rămas prinsă între fiarele mașinii. Persoana încarcerată a fost extrasă de pompieri și a fost predată, inconștientă, echipajelor medicale, care au început imediat manevrele de resuscitare. Cealaltă persoană se autoevacuase până la sosirea salvatorilor și este evaluată de un echipaj SAJ, fiind conștientă și cooperantă.
Accident rutier, în urmă cu puțin timp, pe DJ 646, în comuna Tomșani. Potrivit IPJ Vâlcea, din primele informații, un autoturism ar fi părăsit carosabilul, iar două persoane ar fi fost rănite. La fața locului se deplasează polițiștii rutieri din cadrul Poliției orașului Horezu.
Vom reveni cu detalii pe măsură ce acestea devin disponibile.