FOTO. Elev prins cu substanțe interzise la liceul din Bălcești, după ce a atras atenția jandarmilor

În cursul zilei de astăzi, jandarmii din cadrul Detașamentului 4 – Bălcești, aparținând Inspectoratului de Jandarmi Județean Vâlcea, au observat un elev de clasa a X-a de la Liceul Tehnologic „Petrache Poenaru” din Bălcești, în vârstă de 17 ani, care a manifestat un comportament suspect la vederea patrulei.
S-a întâmplat în jurul orei 11.00, iar în urma unui control corporal, jandarmii au găsit asupra elevului o țigaretă artizanală conținând resturi vegetale de culoare brun-verzuie, cu miros înțepător, o folie de aluminiu cu substanțe vegetale similare și un pachet de foițe pentru rulat. Tânărul a declarat că substanțele erau destinate consumului propriu.
Materialele descoperite și documentele întocmite au fost predate instituțiilor competente pentru continuarea cercetărilor.
”Reprezentanții legali ai elevului care deținea substanțele interzise și ai elevilor implicați în conflictul fizic au fost informați și au fost prezenți la întocmirea documentelor.
Inspectoratul de Jandarmi Județean Vâlcea, în colaborare cu conducerea unităților de învățământ, recomandă elevilor să adopte un comportament responsabil, să evite conflictele și să nu se implice în fapte ce pot atrage consecințe juridice. Totodată, reamintim că deținerea și consumul de substanțe interzise sunt fapte sancționate conform legislației în vigoare, iar instituțiile abilitate vor lua măsuri ferme împotriva oricărei astfel de activități” – se arată într-un comunicat al Jandarmeriei Vâlcea.