FOTO. Razie printre taximetriști în Râmnicu Vâlcea: amenzi de 3.000 de lei și două atestate reținute

B3EA3A72-C0B9-45F9-8661-30C30D94028C

Polițiștii au luat la verificat, în această dimineață, taximetriștii care transportă pasageri contra cost pe DN 7, în Râmnicu Vâlcea. În total, 18 mașini au fost controlate, iar 26 de persoane au fost legitimate. Șoferii au fost testați pentru alcool, însă toți au ieșit “curați”.

N-au scăpat însă de amenzi: 14 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 3.000 de lei, au fost aplicate pentru diverse abateri. De asemenea, două atestate taxi au fost reținute. Cele mai multe nereguli au fost legate de nerespectarea legislației privind transportul în regim de taxi.

“În această dimineață, în intervalul orar 06:00 – 09:00, polițiștii Serviciului Rutier Vâlcea au desfășurat o acțiune de control pe Drumul Național 7, pe raza municipiului Râmnicu Vâlcea, având ca obiectiv principal prevenirea și combaterea neregulilor în domeniul transportului de persoane.

Astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare, pentru asigurarea unui climat de siguranță rutieră și respectarea legislației în domeniu” – informează IPJ Vâlcea.