FOTO. ACCIDENT RUTIER pe DN 7A, la MALAIA. Șase persoane transportate la spital…

UPDATE: În urma impactului, șase persoane, printre care și cei doi șoferi, au fost rănite și transportate la spital pentru a primi îngrijiri medicale de specialitate. Cei doi șoferi au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Polițiștii continuă investigațiile pentru a stabili cu exactitate cauzele și împrejurările care au condus la producerea evenimentului rutier.
Accident rutier, în urmă cu puțin timp, pe DN 7A, pe raza comunei Malaia, chiar în apropierea parcului cu dinozauri. Din primele informații, implicate în evenimentul rutier ar fi două autoturisme, în care s-ar afla și copii. Au fost anunțate trei victime. La fața locului au fost trimise patru ambulanțe și o autospecială de stingere din cadrul ISU Vâlcea. Vom reveni cu amănunte în momentul în care vom avea informații oficiale!