FOTO. Vitezomanii din Vâlcea, în cursa spre… suspendarea permisului. Câți au fost prinși în două ore?!

Polițiștii rutieri din Vâlcea au organizat ieri, 3 martie, o acțiune de amploare pentru a-i prinde pe vitezomanii care, prin inconștiența lor, îi pun în pericol pe alți participanți la trafic.
În doar două ore, oamenii legii au împărțit 70 de amenzi, dintre care 41 doar pentru depășirea vitezei legale. Opt șoferi au rămas pietoni, fiindcă li s-a suspendat permisul. Cinci dintre ei au fost prinși gonind cu peste 51 km/h peste limită, iar alți trei s-au gândit că 71 km/h peste ce scrie pe indicator este o idee bună.
Printre campionii serii s-a remarcat un șofer de 35 de ani, care a hotărât că 135 km/h prin Milcoiu, pe un drum unde limita este 50 km/h, e o viteză rezonabilă. Polițiștii nu au fost de aceeași părere, așa că i-au făcut cadou o amendă de 1.800 de lei și o pauză de condus de 120 de zile. La scurt timp, un alt domn, de 31 de ani, a decis că poate face și mai bine: a fost surprins cu 145 km/h. Rezultatul? O amendă de 4.000 de lei și aceeași suspendare de patru luni.
“Inspectoratul de Poliție Județean Vâlcea recomandă tuturor participanților la trafic să respecte limitele de viteză și regulile de circulație, pentru a preveni accidentele rutiere. Astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare, pentru asigurarea unui climat de siguranță pe drumurile publice” – precizează IPJ Vâlcea.