VIDEO. Cum a fost prins în flagrant un traficant de droguri din județul vecin

Polițiștii antidrog din Pitești, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T., au investigat un bărbat de 33 de ani din Mărăcineni, suspectat că a vândut sau distribuit substanțe cu efecte psihoactive fără drept. Ei l-au prins în flagrant când ridica droguri pe care le-a adus în țară din Olanda. În clipul de sub articol, puteți vedea arestarea.
“Din actele de urmărire penală efectuate a reieșit faptul că, pe parcursul anului 2025, bărbatul ar fi procurat din Olanda și introdus în țară, prin intermediul unei societăți de transport internațional, cantități de substanță psihoactivă, destinate comercializării către consumatori din județul Argeș.
La data de 14 martie a.c., acesta a fost prins în flagrant delict în timp ce ridica un colet ce conținea peste 100 de grame de substanțe psihoactive (alpha Ethylaminopentiophenone și 2 MMC).
De asemenea, în autoturismul cu care acesta se deplasa, a fost descoperit și ridicat un cântar electronic de precizie, cu urme de substanță.
La aceeași dată, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Pitești au dispus reținerea bărbatului de 33 de ani, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de efectuarea, fără drept, de operaţiuni cu substanţe susceptibile de a avea efecte psihoactive.
La data de 15 martie 2025, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Argeș a dispus arestarea preventivă a acestuia pentru 30 de zile.
Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție” – se arată în comunicatul IPJ Argeș.