FOTO. ACCIDENT pe DN7 – Valea Oltului: Un autocamion și un autoturism implicate

Autoritățile sibiene au intervenit de urgență, în această seară, pe DN7 – Valea Oltului, între localitățile Boița și Lazaret, la un accident rutier în care au fost implicate un autocamion și un autoturism. La fața locului au fost mobilizate două echipaje SMURD, dintre care unul cu medic, o autospecială de stingere și o ambulanță SAJ.
Din primele informații, un bărbat de 34 de ani, din județul Botoșani, care conducea un ansamblu TIR spre Sibiu, a suferit o stare de rău, a pierdut controlul direcției de deplasare și a pătruns pe sensul opus, acroșând un autoturism condus de un bărbat de 37 de ani, din județul Olt.
În urma accidentului, trei persoane au fost implicate și evaluate de echipajele SMURD și SAJ. Acestea au primit îngrijiri medicale, însă au refuzat transportul la spital.
Evenimentul rutier s-a soldat doar cu pagube materiale, fără victime. Traficul s-a reluat în ambele direcții.