A murit fostul primar al orașului Berbești

4C916963-9F0E-4E1F-B7DB-C1089892A0D9

Vintilă Chelcea, fost primar al orașului Berbești timp de trei mandate, a murit, lăsând în urmă o comunitate îndurerată. Cunoscut pentru devotamentul său față de cetățeni și pentru proiectele de dezvoltare inițiate, Chelcea a fost apreciat ca un lider dedicat și un om de mare caracter. Actualul primar, Petre Glomnicu, a transmis un mesaj de condoleanțe, vorbind despre moștenirea valoroasă pe care fostul edil a lăsat-o orașului.

”Cu profundă durere și regret anunțăm trecerea în neființă a lui Vintilă Chelcea, un om deosebit, un lider dedicat și un primar de excepție, care a servit cu devotament comunitatea noastră timp de trei mandate.
De-a lungul anilor, Vintilă Chelcea a fost un exemplu de integritate, profesionalism și grijă față de oameni. A luptat pentru dezvoltarea orașului, a inițiat proiecte esențiale și a fost mereu aproape de cetățeni, ascultându-le nevoile și găsind soluție pentru un viitor mai bun.
Dincolo de cariera sa remarcabilă, a fost un om cu suflet mare, un prieten loial, un părinte iubitor și un sprijin de neclintit pentru toți cei care l-au cunoscut. Moștenirea sa va rămâne vie în fiecare colț al comunității pe care a iubit-o și a servit-o cu onoare. Ne luăm rămas-bun cu inimile îndurerate, dar cu recunoștință pentru tot ce a lăsat în urma sa. Transmitem sincere condoleanțe familiei și tuturor celor care l-au apreciat și respectat.Dumnezeu să-l odihnească în pace!” – a transmis actualul primar Petre Glomnicu.