Primăria Râmnicu Vâlcea, premiată pentru modernizarea transportului public

55FC4628-D907-4DC1-9F60-62856998DFFF

Proiectele de extindere și modernizare a transportului public din județul Vâlcea au fost recunoscute la nivel național, primind distincții importante pentru utilizarea eficientă a fondurilor europene. Primăria Râmnicu Vâlcea și compania ETA S.A. au fost premiate în cadrul Galei pentru Sustenabilitate în Administrația Locală și la Gala Ziua Cargo pentru investițiile care au adus autobuze ecologice, stații moderne și un dispecerat inteligent pentru gestionarea traficului urban.

”“Proiectul <Extinderea transportului public de călători către zonele turistice din Județul Vâlcea> a fost premiat pentru bune practici în utilizarea fondurilor nerambursabile în cadrul Galei pentru Sustenabilitate în Administrația Locală organizată de Asociația Română Smart City cu ocazia Congresului Primarilor ce a avut loc joi, 10 aprilie, la Complexul Romexpo din București. Distincția a fost acordată pentru implementarea cu succes a proiectului, un pas important în direcția modernizării și sustenabilității rețelei de transport public urban. De asemenea, compania locală de transport public ETA S.A. a primit la edițiile din 2023 și 2024 ale Galei Ziua Cargo premiile III, respectiv II pentru proiectele cu finanțare europeană în baza cărora s-au achiziționat 35 de autobuze ecologice, s-au înlocuit 89 de stații de călători în oraș, s-a modernizat din temelii baza auto de pe strada Depozitelor și s-a realizat un dispecerat pentru gestionarea mijloacelor de transport în comun prin intermediul unui sistem dedicat de semaforizare” – se arată în comunicatul Primăriei Râmnicu Vâlcea.