Investiție record la Centrul Chinologic Sibiu! Vâlceanul Cosmin Iana transformă instituția într-un model de sustenabilitate europeană

Sub conducerea inspirată a vâlceanului Cosmin Iana, Centrul Chinologic din Sibiu face un pas uriaș spre viitor! Cu o finanțare impresionantă de 22.563.773,73 lei (peste 4,6 milioane euro), centrul se alătură instituțiilor de elită care pun sustenabilitatea pe primul loc.
Într-un mesaj postat pe rețelele de socializare, Centrul Chinologic a transmis cu mândrie: „Excelența nu e o întâmplare – e rezultatul ambiției, profesionalismului și al muncii dedicate”.
O declarație care reflectă perfect stilul de conducere al lui Cosmin Iana, omul care a ridicat standardele centrului și a dus performanțele acestuia la un alt nivel. Proiectul este finanțat prin Programul „Regiunea Centru” 2021-2027, iar scopul este clar: “să creștem eficiența energetică a Pavilionului școala din cadrul centrului, să reducem impactul asupra mediului și să îmbunătățim condițiile de lucru pentru personalul nostru și bunăstarea câinilor de serviciu”.
Un demers lăudabil, care arată grija pentru mediu și respectul față de echipa canină de elită a României.
Sub deviza „Suntem mândri să contribuim la un viitor mai sustenabil și să punem în aplicare soluții moderne și eficiente!”, Centrul Chinologic condus de vâlceanul Iana devine un exemplu de bune practici în administrația publică și un pionier în eficiența energetică.