De la tentativă de omor la trafic de droguri: opt bărbați au fost arestați în Vâlcea

Politie mascati arestati

Opt bărbați, cu vârste cuprinse între 19 și 54 de ani, au ajuns după gratii ieri, 8 mai 2025, în urma unei acțiuni coordonate de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul IPJ Vâlcea. Alături de aceștia au acționat și colegii lor din Drăgășani, Călimănești, precum și din posturile de poliție Ștefănești, Mihăești și Drăgoești.

Mandatele de executare a pedepsei cu închisoarea au fost emise pentru fapte penale dintre cele mai diverse și grave: tentativă de omor, trafic de droguri, trafic de influență, conducere sub influența alcoolului, fără permis sau cu permisul suspendat, tulburarea ordinii publice și lovire sau alte violențe.

Condamnații au primit pedepse cuprinse între un an și zece luni și până la șase ani și patru luni, în funcție de gravitatea faptelor comise. Aceștia au fost transportați către penitenciarele din Mioveni, Craiova și Târgu Jiu pentru a-și executa sentințele.

„Inspectoratul de Poliție Județean Vâlcea reafirmă angajamentul instituțional de a continua acțiunile de identificare și încarcerare a persoanelor urmărite, în scopul creșterii gradului de siguranță în comunitate și al aplicării ferme a legii” – au transmis reprezentanții IPJ Vâlcea.