COD PORTOCALIU de furtuni puternice în Vâlcea! Averse torențiale, grindină și vânt cu rafale de până la 90 km/h

Județul Vâlcea intră sub Cod Portocaliu de vreme severă, valabil astăzi, 6 iunie, între orele 12:00 și 23:00. Potrivit meteorologilor, întreaga zonă va fi afectată de instabilitate atmosferică accentuată, cu averse torențiale, descărcări electrice, grindină și vijelii puternice.
Specialiștii avertizează că în intervale scurte de timp – de doar una până la trei ore – se pot înregistra cantități de apă de 40-50 l/mp, iar izolat, acestea pot trece de 60 l/mp. În plus, rafalele de vânt pot atinge 70-90 km/h, crescând riscul de doborâri de copaci sau avarii locale.
Grindina de dimensiuni medii sau mari nu este exclusă, mai ales în zonele montane și submontane ale județului.
Autoritățile le recomandă cetățenilor să evite deplasările în aer liber în timpul manifestărilor violente și să ia măsuri de protecție a bunurilor. De asemenea, e indicat să urmăriți alertele emise de ISU și ANM pentru evoluția vremii în orele următoare.
Reamintim: avertizarea vizează întregul județ Vâlcea. Fiți precauți!