Bătălia gunoaielor, faza pe județ: BraiCata și Urban pierd din nou în instanță, dar refuză să plece de pe trasee

Lupta pentru controlul colectării deșeurilor în județul Vâlcea continuă să se desfășoare nu doar pe teren, ci și în instanță. Însă, deși pierderile legale se adună, foștii operatori refuză să cedeze.
O nouă decizie a Tribunalului București a respins vineri, 20 iunie 2025, o acțiune intentată de Brai Cata și Urban, susținută – potrivit unor voci publice – de „edili inconștienți”. Mai exact, instanța a decis:
„Respinge excepţiile lipsei de interes şi inadmisibilităţii ca neîntemeiate. Respinge acţiunea ca neîntemeiată. Cu recurs în 5 zile de la comunicare… Pronunţată azi, 20.06.2025” – se arată în minuta publicată pe portalul instanței.
Reacția din partea autorităților locale nu a întârziat. „O altă mizerie inițiată de Brai Cata și Urban, cu susținerea unor edili inconștienți… respinsă de instanță. Știu că este week-end și nu ne este atenția la chestiuni de , dar aceasta este realitatea” – a scris, pe Facebook, Adrian Mihăilă, administratorul public al județului Vâlcea.
Contextul este unul tensionat: după ce Asocierea Environment Care Waste Management SRL – Bratner Environment SRL, cu lider ECWM SRL, a câștigat oficial contractul de delegare nr. 118 din 6 martie 2025, lucrurile păreau clare. Ordinul de începere în Râmnicu Vâlcea a fost emis pe 4 aprilie, iar din 15 aprilie noul operator a preluat activ activitatea de salubrizare în municipiu. Ulterior s-a intrat în faza e pe județ, unde Asocierea Environment Care Waste Management SRL – Bratner Environment SRL trebuie să preia activitatea în fiecare localitate în parte.
Cu toate acestea, Brai Cata și Urban pe de-o parte, iar Romprest pe de alta, au continuat să se opună, inclusiv prin colectări paralele, despre care autoritățile spun că sunt ilegale. „Nu respectă SMID-ul, contractele de delegare și trasabilitatea deșeurilor” – acuză surse din administrația județeană.
Aceasta nu este prima înfrângere în instanță. Atât Urban, cât și Romprest au pierdut pe bandă rulantă procese împotriva ADI Salubrizare și a noii firme de salubritate din județ. Cu toate acestea, foștii operatori refuză să se retragă complet, insistând pe diferite căi să blocheze implementarea noului contract – fără succes deocamdată.
Între timp, Environment Care Waste Management SRL – Bratner Environment SRL încearcă să își continuă activitatea conform calendarului oficial, sub protecția legală a contractului semnat cu autoritățile. Sigur, acolo unde edilii nu pun bețe-n roate.
Rămâne de văzut cât va mai dura această dispută juridico-logistică care, dincolo de documente și decizii, afectează direct viața de zi cu zi a locuitorilor din județul Vâlcea.