FOTO. Un scenariu de coșmar! S-a declanșat exercițiul “SEISM 2025”. Sunt autoritățile pregătite?

IGSU a declanșat azi, 21 iunie 2025, începând cu ora 07:41, exercițiul national „SEISM 2025” care constă în punerea în aplicarea a Concepției naționale de răspuns post-seism. Conform scenariului, a avut loc un cutremur de 7.3 grade pe scara Richter, care poate fi urmat de mai multe replici. Au fost alertate toate unitățile subordonate ale IGSU, iar mai multe echipaje de pompieri din țară se deplasează spre Capitală. De altfel, a fost solicitat și sprijin aerian de la ucraineni, mai precis o aeronavă de căutare – salvare a venit în sprijin! Totul pentru a vedea dacă autoritățile sunt pregătite de o eventuală catastrofă. În rândurile de mai jos puteți citi totul despre scenariul de coșmar pe care l-au gândit salvatorii români și cum au acționat.
DESCRIEREA SITUAȚIEI
Pentru gestionarea efectelor seismului care s-a produs la data de 21.06.2025, ora 07:41, în România, cu magnitudinea de 7,3 grade pe scara Richter, la adâncimea de 130,4 km, în zona seismică Vrancea, județul Buzău (coordonate lat. 45.4554°N, long. 26.2875°), la acest moment, în teren se află peste 2.000 de forțe aparținând Ministerului Afacerilor Interne (pompieri, polițiști, jandarmi, paramedici, piloți, polițiști de frontieră și din alte unități aparținând ministerului de resort), ale Ministerului Apărării Naționale, ale administrației publice locale, voluntari și ONG-uri care intervin, cu peste 360 mijloace tehnice, în sprijinul populației afectate.
Imediat după declanșarea exercițiului, a fost activat Centrul de Coordonare și Conducere a Intervenției de la Ciolpani, care va funcționa permanent, iar comanda acțiunii este asigurată de către șeful DSU, dr. Raed Arafat. De asemenea, a fost solicitată asistenţă internațională prin Mecanismul European de Protecţie Civilă și a fost înștiințat Centrul Euroatlantic de Coordonare a Răspunsului la Dezastre din cadrul NATO.
Astfel, în urma solicitării de sprijin, Direcția Generală pentru Protecție Civilă din cadrul Ministerului Afacerilor Interne a fost informată despre sosirea în sprijin a unei echipe internaționalede căutare-salvare din Ucraina, pentru intervenția aeriană și terestră. La acest moment, în România, a ajuns aeronava AN 26 pregătită să execute misiuni de transport al victimelor cutremului către unitățile medicale, conform nevoilor și specificului urgențelor identificate.
Totodată, în vederea susținerii procesului decizional, s-a solicitat sprijin IGAv al MAI pentru realizarea unei recunoașteri aeriene în județele Ialomița, Călărași, Ilfov și municiul București.
Conform scenariului, la ora 12:39, seismul a fost urmat de o replică cu magnitudinea de 5,1 grade pe scara Richter, la adâncimea de 145,1 km. Cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor orașe: 53km NV de Buzău, 59km E de Brașov, 61km N de Ploiești, 62km SE de Sfântu-Gheorghe, 76km V de Focșani, 87km NE de Târgoviște.
MĂSURI ÎNTREPRINSE PENTRU GESTIONAREA SITUAȚIEI:
✓ Evaluarea preliminară a efectelor.
✓ Creșterea capacității de răspuns a structurilor de intervenție.
✓ Stabilirea punctelor de prim ajutor/triaj medical care se vor instala.
✓ Verificarea informațiilor referitoare la funcționarea aeroporturilor în vederea organizării unui eventual sprijin internațional.
✓ Identificarea elementelor de infrastructură de transport (drumuri, căi ferate, porturi) care au fost afectate, respectiv cele care pot fi folosite integral sau, după caz, cu anumite restricții.
✓ Realizarea primelor măsuri de intervenție la nivelul fiecărei entități organizaționale.
✓ Începând cu data de 21.06.2025, se declară starea de alertă pe întreg teritoriul țării, pentru o perioadă de 30 de zile.
✓ A fost transmisă Dispoziția Secretarului de Stat privind stabilirea unor măsuri din competența structurilor MAI pentru gestionarea climatului de ordine publică și asigurarea funcțiilor de sprijin în contextul situațiilor de urgență generate de seismul din data de 21.06.2025.
✓ Planificarea și pregătirea resurselor umane, materialelor și tehnicii necesare executării misiunilor și dispunerea de măsuri în vederea asigurării deplasării în timp oportun a persoanelor desemnate să conducă și să coordoneze acțiunile de intervenție, precum și facilitarea transportului forțelor și mijloacelor de intervenție a altor resurse.
✓ Redimensionarea dispozitivelor de ordine publică și a celor de protecție instituțională din municipiul București și județele Ilfov, Ialomița și Călărași și adaptarea misiunilor executate în zona afectată, în funcție de evoluția situației operative.
✓ Sub coordonarea domnului secretar de stat, șef al DSU s-a desfășurat o ședință operativă cu structurile responsabile din cadrul MAI și participarea șeful protecției civile din Norvegia, pentru dispunerea măsurilor în vederea executării acțiunilor de sprijin și limitarea efectelor seismului, precum și pentru asigurarea unor deplasări operative a efectivelor participante.
✓ Creșterea capacității de internare la secțiile de terapie intensivă, inclusiv prin oprirea programelor de intervenții chirurgicale elective care necesită ulterior îngrijiri în secțiile de terapie intensivă.
✓ Executarea recunoașterilor în zonele afectate (terestru și pe cale aeriană) în scopul stabilirii măsurilor de protecție șiintervenție.
✓ Identificarea clădirilor distruse/avariate (aparținând populației, autorităților publice și operatorilor privați).
✓ Au fost activate protocoalele cu Societatea Civilă.
✓
ACȚIUNI ÎN CURS DE DESFĂȘURARE
La momentul informării, au fost realizate un număr de 261recunoașteri, fiind în desfășurare 170 misiuni (căutare/salvare, degajare elemente de infrastructură, cât și descarcerare persoane surprinse sub dărâmături).
EFECTE ÎNREGISTRATE:
LOCALITĂȚI AFECTATE
• La nivel național, seismul a afectat un număr de 38 localități, din care 37 municipii și orașe și 1 comună din 23 județe + Mun. București. De asemenea, există 1 localitate cu avarii la rețeaua de alimentare cu apă (Mun. București), 1 localitate fără energie electrică (Mun. București).
VICTIME
• până la momentul raportării (ora 15:00), conform scenariului, situația se prezintă astfel:
▪ 996 persoane decedate;
▪ 1.896 persoane rănite;
▪ 107 persoane salvate;
▪ 997 persoane evacuate/autoevacuate;
▪ 722 persoane dispărute;
• De asemenea, au fost operaționalizate 3 baze de operații la nivelul ISU B-IF.
PAGUBE MATERIALE ÎNREGISTRATE:
▪ 674 locuințe distruse;
▪ 1.589 locuințe avariate;
▪ 3 spitale afectate (Spitalul Universitar de Urgență Elias,Spitalul Clinic de Urgență Bagdasar-Arseni și Spitalul Clinic de Urgență Sf. Pantelimon)
▪ 8 clădiri ale administrației publice distruse
▪ 8 clădiri ale administrației publice avariate/afectate
▪ 16 clădiri ale operatorilor economici distruse
▪ 1 clădiri ale operatorilor economici avariate/afectate
▪ 6 instituții culturale distruse
▪ 1 instituții culturale avariate / afectate
▪ 2 aeroporturi avariate/afectate
Recomandări preventive pentru populație:
După producerea unui cutremur
1. Încercaţi, în primul rând, să rămâneţi calmi.
2. Liniştiţi persoanele speriate şi copiii.
3. Verificaţi dacă sunteţi răniţi şi apoi uitaţi-vă şi la persoanele din jur. În cazul în care sunt răniţi, asiguraţi primul ajutor, doar dacă vă pricepeţi.
4. Dacă, în urma producerii unui cutremur, aţi fost surprins sub dărâmături sau în incinte, la anumite intervale de timp, dacă este posibil, trebuie să loviţi cu un obiect tare în partea cea mai compactă a locului în care sunteţi blocaţi, pentru a transmite semnale care să permită localizarea.
5. Nu folosiţi telefonul, decât pentru a semnala o urgenţă.
6. Puneţi-vă încălţăminte şi haine rezistente pentru a evita să fiţi rănit de bucăţile căzute, în special de cele de sticlă.
7. Verificaţi dacă locuinţa a suferit pagube.
8. Verificaţi starea instalaţiei de gaz doar cu emulsie de apă şi săpun.
9. Dacă alimentarea cu apă curentă este în continuare disponibilă, umpleţi cada şi alte recipiente, pentru cazurile în care aceasta s-ar putea opri ulterior.
10. Dacă trebuie să părăsiţi locuinţa pentru că nu mai este sigură, nu uitaţi să vă luaţi rucsacul de urgenţă.
11. ATENŢIE! Fiţi atenţi la scări. S-ar putea ca mişcarea seismică să fi afectat rezistenţa acestora.
12. Dacă aveţi nevoie de ajutor şi nu mai puteţi ieşi din locuinţă, puneţi la fereastră un afiş pe care scrie cu litere foarte mari: A J U T O R !
13. Ascultaţi la radio instrucţiunile autorităţilor.
14. Nu folosiţi maşina decât în situaţii extreme. Căile de circulaţie trebuie lăsate libere pentru maşinile de intervenţie.
15. În unităţile de învăţământ preşcolar, primar şi gimnazial, profesorii îndrumă copiii şi asigură protecţia acestora până la sosirea unui adult din familie.
Pentru a fi pregătiți în fața oricărei situații de urgență, accesați platforma națională de pregătire pentru situații de urgență: https://fiipregatit.ro și descărcați aplicația DSU, ce poate fi descărcată gratuit, din App Store sau Google Play.
Acesta este un exercițiu!
Centrul Național de Comunicare și Informare Publică