FOTO. Fânar mistuit de flăcări la Mihăești

68648B74-6DEA-4FEB-B8C1-890BD0105BF6

Zi toridă, dar pentru pompieri a fost și mai fierbinte după ce au fost anunțați că la Mihăești arde generalizat o anexă gospodărească. Este vorba despre un fânar care a fost cuprins de flăcări în urmă cu puțin timp. Din fericire, nu sunt victime, iar pompierii au localizat rapid incendiul și încă lucrează la stingerea ultimelor focare.

“S-au deplasat de urgență la locul evenimentului forțe din cadrul Punctelor de Lucru Ionești și Bunești, cu 3 autospeciale de stingere cu apă și spumă.
La sosirea echipajelor operative ardea generalizat întreaga anexă (fânar), cu suprafața de cca 50 de mp. Incendiul a fost localizat în scurt timp de la sosirea pompierilor.
Se acționează pentru lichidarea ultimelor focare și îndepărtarea efectelor negative ale evenimentului. Nu sunt victime” – a transmis maiorul Albinaru Sorin – purtător de cuvânt al ISU Vâlcea.