FOTO – Poliția face curățenie pe șoselele din Vâlcea: alcoolemie, droguri și amenzi de 350.000 lei

AB1ABF30-762B-427E-9E00-4D276A110F6D

Polițiștii din județul Vâlcea au ieșit în stradă în perioada 16–22 iunie, în cadrul unei ample acțiuni rutiere desfășurate sub denumirea „Alcohol & Drugs”. Scopul a fost de depistare a celor care urcă la volan după ce au consumat alcool sau droguri, dar și prevenirea accidentelor cauzate de astfel de comportamente periculoase.

„În total, au fost efectuate 1.219 testări, dintre care 45 au indicat consumul de alcool, iar 8 au fost pozitive pentru substanțe psihoactive” – au transmis reprezentanții IPJ Vâlcea.

Pe lângă testările efectuate, oamenii legii au aplicat peste 1.000 de sancțiuni contravenționale, valoarea totală a amenzilor depășind 350.000 de lei. Campania a scos din trafic nu mai puțin de 126 de șoferi care reprezentau un pericol, acestora fiindu-le suspendat dreptul de a conduce.

Polițiștii au mai identificat și 65 de mașini care nu prezentau siguranță în trafic, fiind retrase certificatele de înmatriculare până la remedierea defecțiunilor. În cadrul controalelor au fost constatate și 22 de infracțiuni rutiere.

„Inspectoratul de Poliție Județean Vâlcea atrage atenția tuturor conducătorilor auto asupra riscurilor majore la care se expun și îi expun pe ceilalți participanți la trafic atunci când urcă la volan sub influența alcoolului sau a substanțelor interzise. Din acest motiv, vă recomandăm să evitați conducerea vehiculelor în astfel de condiții, pentru siguranța dumneavoastră și a tuturor celor aflați în trafic. Astfel de activități preventive și de control vor continua și în perioada următoare, în vederea creșterii gradului de siguranță rutieră” – mai precizează Poliția Vâlcea.

Autoritățile transmit un mesaj clar: toleranță zero față de consumul de alcool sau droguri la volan.