FOTO – Investiție de 600.000 lei la ISU Vâlcea: condiții mai bune pentru pompieri

Curtea interioară a pompierilor din Râmnicu Vâlcea a fost modernizării! La sediul ISU Vâlcea s-a lucrat de zor zilele trecute, chiar și pe căldurile acestea insuportabile. Transformarea spațiului este aproape gata. Promisiune făcută, promisiune respectată – președintele Consiliului Județean, Constantin Rădulescu, anunță finalizarea unei investiții de aproape 600.000 de lei, care aduce un plus de siguranță și eficiență pentru autospecialele salvatorilor. Asfalt rezistent, borduri noi și condiții îmbunătățite pentru cei care intervin zilnic în slujba vâlcenilor.
“Am fost la sediul ISU Vâlcea din Râmnic, unde ne apropiem de final cu lucrările de modernizare a curții interioare a instituției – o investiție pe care am promis-o și pe care am pus-o în aplicare.
Lucrările, în valoare de aproape 600.000 lei, au fost realizate cu operativitate de colegii de la RAJDP Vâlcea, care au făcut o treabă foarte bună.
Proiectul a presupus reabilitarea curții interioare, prin amenajarea bordurilor și turnarea unui strat de asfalt special, cu fibre polimerice, care să reziste traficului intens al autospecialelor de intervenție.
Continuăm să sprijinim pompierii vâlceni, atât prin achiziționarea de echipamente și utilaje moderne, cât și prin investiții care să le îmbunătățească condițiile de muncă.
Le mulțumesc , pentru profesionalismul, curajul și dăruirea cu care intervin zi de zi în sprijinul vâlcenilor!” – a declarat președintele Consiliului Județean Vâlcea, Constantin Rădulescu.