Râmnicu Vâlcea, regal de hard enduro pe 24 iulie

redbull romaniacs 2

Cel mai dificil raliu hard enduro din lume ajunge pe 24 iulie în Râmnicu Vâlcea. Concurenți din 65 de țări vor face spectacol pe malul râului Olănești, lângă Podul Vinerii Mari, începând cu ora 13:00.

Red Bull Romaniacs 2025 va debuta la Sibiu, pe 22 iulie, cu Prologul, care stabilește ordinea de start pentru prima dintre cele patru zile de off-road. Iar pe 24 iulie, în a doua zi de off-road, cei mai buni enduriști din lume, alături de semiprofesioniști și amatori vor ajunge în Râmnicu Vâlcea.

Pe malul râului Olănești, în zona dintre Podul Vinerii Mari și Podul Carol I vor fi amenajate diverse obstacole, astfel încât riderii să facă spectacol înainte de a-și pune motocicletele în parcul închis, din centrul orașului.

Printre cei înscriși la cea de a 22-a ediție a raliului se numără câștigători ai Raliului Dakar (Sam Sunderland, Marea Britanie), campioni mondiali de hard enduro, campioni mondiali de superenduro, campioni naționali și balcanici de motocros, dar și nume grele care au dus la dezvoltarea acestui sport, cum este cazul lui Graham Jarvis (Marea Britanie) sau Manuel Lettenbichler (Germania).

Raliul are din acest an nouă clase, pe lângă cele clasice unde se concurează cu motociclete de enduro (Gold – cel mai dificil traseu, Silver, Bronze, Iron, Atom), existând și clase pentru motocicletele electrice și adventure.

Pe 24 iulie, începând cu ora 13:00, concurenții de la toate clasele vor ajunge la Podul Vinerii Mari, și au nevoie de încurajări pentru a face show la trecerea peste obstacole. Printre primii vor fi cei de la clasa Silver, unde concurează și românul Emanuel Gyenes, singurul rider din lume care a terminat 21 de ediții Red Bull Romaniacs, din tot atâtea posibile, și dublu câștigător al Raliului Dakar la clasa fără asistență tehnică.

Sosirea la RâmnicuVâlcea face parte dintr-o etapă maraton, ceea ce înseamnă că riderii vor trebui să își pregătească singuri motocicletele pentru revenirea în Sibiu, pentru că nu se vor întâlni cu echipele de asistență decât pe 25 iulie, la punctul de service al celei de a treia zile de off-road.

Raliul se va termina pe 26 iulie cu faimoasa urcare de pe dealul Gușteriței de lângă Sibiu.

Pe scurt despre Red Bull Romaniacs

Martin Freinademetz (Austria), dublu campion mondial de snowboard, participant la Jocurile Olimpice, și pasionat de motociclism, a descoperit zona din apropiere de Sibiu, venind în vizită la bunicii soției, și și-a dat seama de potențialul pe care îl are România. Cu un format nou care să îmbine rally-raidul cu enduro și trial, și dorința de a aduce sportul aproape de oameni, în 2004 a fost organizată prima ediție a Red Bull Romaniacs. Încă de la început a adus enduro în centrul orașului prin organizarea unui prolog gândit de Andy Fazekas (primul campion de snowboard al României), iar acest show urban a devenit ulterior standard la majoritatea competițiilor de hard enduro din lume.  Aceeași echipă care construiește Prologul din Sibiu, a gândit și finișul din RâmnicuVâlcea, așa că spectacolul este asigurat.

Concurenți din 65 de țări vin să despecopere România prin intermediul Red Bull Romaniacs, iar acest lucru generează awareness pentru zonele prin care trece raliul, ducând la dezvoltarea turismului.

Imagini din fiecare zi a competiției sunt difuzate la nivel global prin intermediul distribuției de știri pentru tv și a mediei de specialitate, la care se adaugă comunicarea de pe siteul competiției și canalele sale de social media.

Mai multe detalii despre raliu găsiți pe siteul competiției: www.redbullromaniacs.com .