Olănești, 498 de ani de istorie cu fast, muzică și promisiuni pentru viitor

Stațiunea Băile Olănești a îmbrăcat haine de sărbătoare weekendul acesta, când s-au împlinit 498 de ani de la prima atestare documentară. Cu o atmosferă vibrantă, muzică live și preparate tradiționale, manifestările au atras localnici și turiști deopotrivă.
Primarul orașului Sorin Vasilache a fost gazdă pentru oficialitățile județului: președintele Consiliului Județean Vâlcea – Constantin Rădulescu, deputatul Ștefan Ovidiu Popa, senatorul Andra Bică, vicepreședintele CJ Adrian Iliescu, consilierii județeni Adina Dobrete, Irina Argeșeanu, Roxana Roșu Călina și Florin Mutuliga, prefectul Ion Oprea și primarul comunei Păușești Măglași, Marcel Ion Radi.
În discursul său, primarul Sorin Vasilache a vorbit despre proiectele în desfășurare și viitorul orașului:
„Avem mai multe lucrări în desfășurare. Cu fonduri europene, din bugetul local sau de la stat, modernizăm străzi, școli, blocuri și rețele de apă. Am renovat primăria, liceul, căminul cultural și avem proiecte pe PNI Anghel Saligny pentru asfaltări. Un sprijin important am primit și de la președintele Consiliului Județean, domnul Constantin Rădulescu, căruia îi mulțumesc”.
La rândul său, Constantin Rădulescu a profitat de ocazie și a transmis un mesaj ferm, cu accente politice, dar și o promisiune concretă pentru localnici:
„Sunt aici, la Olănești, împreună cu colegii mei consilieri județeni și parlamentari, pentru că noi facem lucruri cu ajutorul lor și cu ajutorul oamenilor. În 10 zile veți merge pe asfalt de aici, din Olănești, până la Muereasca și mai departe la Mănăstirea Frăsinei. La anul vom avea drum și spre Călimănești. Pregătim un nou traseu turistic. Asta înseamnă dezvoltare! (…) Oamenii merită. Chiar dacă unii vorbesc doar despre tăieri, fiecare comunitate are dreptul la bucurie. O dată pe an, să aibă parte de o sărbătoare. Cu fonduri publice sau sponsorizări, nu contează. Din moși-strămoși, oamenii se adunau la ziua orașului sau a comunei lor. Nu o să mă oprească nimeni”.
Sâmbăta a continuat cu recitaluri susținute de Rapsodia Vâlceană, Olguța Berbec și Remus Novac, Alexandra Popescu, Aida Preda și alții. Pe strada Băilor s-a simțit din plin aroma de turtă dulce, halviță și grătare rumenite pe loc. Standurile cu produse tradiționale au fost asaltate, iar aerul curat a fost, ca de obicei, un „ingredient” cheie al stațiunii.
Duminică, 20 iulie, de Sfântul Ilie, distracția continuă cu un nou val de artiști pe scenă: Elena Ghițulescu, Dan Bălășoiu, Nicolae Datcu, Amna și alții vor încheia weekendul cu muzică pentru toate gusturile. Finalul va fi spectaculos: un foc de artificii programat la ora 22:00.
Olăneștiul și-a onorat trecutul, dar și-a arătat clar direcția spre viitor. Iar oamenii s-au bucurat – așa cum merită – de o sărbătoare în inima stațiunii.