FOTO. ACCIDENT pe TRANSALPINA: Mașină răsturnată în afara carosabilului

Un accident rutier s-a produs în această seară pe spectaculoasa, dar periculoasa șosea Transalpina. O mașină s-a răsturnat în afara carosabilului, într-o zonă greu accesibilă din apropierea stațiunii Rânca.
Salvamontiștii din cadrul Serviciului Salvamont al Consiliului Județean Gorj, aflați în tură operativă la Baza Salvamont Rânca, au fost primii care au ajuns la fața locului. Aceștia au intervenit rapid pentru a evalua situația, acordând primul ajutor până la sosirea echipajelor medicale și ale celorlalte forțe de intervenție.
Din fericire, șoferul, care se afla singur în mașină, nu a fost rănit, iar după ce a fost evaluat medical la fața locului, el a refuzat transportul la spital. Circumstanțele accidentului urmează să fie stabilite de autorități.
Transalpina rămâne una dintre cele mai frumoase, dar și riscante șosele din țară, mai ales în condiții de vizibilitate redusă sau neatenție la volan. Autoritățile atrag din nou atenția asupra importanței prudenței în trafic, mai ales în zonele montane.
sursă foto: Salvamont România