FOTO. Acțiune de amploare între Horezu și Pietrari: 30 de amenzi și 5 permise reținute

Polițiștii din Vâlcea au ieșit din nou pe teren pentru a-i potoli pe cei care ignoră regulile de circulație. În doar trei ore, în cursul zilei de 29 iulie 2025, agenții de la Formațiunea Rutieră Horezu, sprijiniți de colegii de la Secțiile 7 și 9 Poliție Rurală, au derulat o amplă acțiune pe DN 67, între Horezu și Pietrari.
Zona vizată este cunoscută pentru riscul crescut de accidente, iar acțiunea s-a concentrat pe identificarea șoferilor care calcă prea tare pedala de accelerație. Echipajele au folosit radare fixe și mobile pentru a monitoriza traficul.
Rezultatele nu au întârziat să apară: 30 de sancțiuni contravenționale, dintre care 22 doar pentru viteză. În plus, au fost reținute 5 permise de conducere – două pentru depășirea vitezei legale și trei pentru depășiri neregulamentare.
Au fost oprite pentru control 40 de mașini, iar valoarea totală a amenzilor aplicate se ridică la aproximativ 10.000 de lei.
Poliția anunță că astfel de controale vor continua și în perioada următoare, cu scopul de a reduce accidentele rutiere și de a crește siguranța în trafic.