Băbeni – oraș în șantier: locuințe pentru tineri, investiții în curs și proiecte pentru anii următori

29E82C31-D77B-4C00-845D-23477E239C64

Orașul Băbeni începe dezvoltarea în forță. În ciuda contextului economic dificil, administrația locală condusă de primarul Ștefan Bîzîc reușește să mențină orașul activ și să aducă investiții în infrastructură, locuințe și servicii publice. Cel mai recent pas concret este demararea unui proiect important: construirea de locuințe pentru tineri, finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

Locuințe NZEB pentru tineri: șantier deschis pe 28 iulie

Pe 28 iulie 2025 a fost dat startul lucrărilor pentru construirea a șase blocuri destinate tinerilor din Băbeni, fiecare cu câte șase apartamente. În total, vor rezulta 36 de locuințe eficiente energetic, construite după standardele NZEB (clădiri cu consum aproape zero de energie).

Proiectul este finanțat prin Componenta C10 – Fondul Local din cadrul PNRR, iar termenul de execuție este de 12 luni. Blocurile vor fi ridicate în două zone: Valea Mare și fosta zonă OMV Petrom, transformând treptat aceste perimetre în centre de interes pentru tinerele familii.

Lucrările sunt realizate de asocierea S.C. Electrogrupaparataj S.A. și S.C. Burgaz S.R.L., câștigătoarea licitației organizate în primăvară.

„Ne dorim ca tinerii din Băbeni să aibă unde locui. Prin acest proiect, facem un lucru concret pentru ei” – a declarat primarul Ștefan Bîzîc.

Infrastructură locală: gaze, canalizare și apă

Pe lângă proiectele cu finanțare europeană, Primăria Băbeni continuă să investească din bugetul local în infrastructura de bază. Un exemplu recent este finalizarea rețelei de gaze în zona Valea Mare, pe o lungime de 1,4 km. Cererile de branșare au început deja să vină.

De asemenea, în satul Bonciu se lucrează la extinderea canalizării, iar pe străzile Preot Oprițescu și Plopilor se intervine pentru modernizarea rețelei de apă. Urmează lucrări și pe strada Tătărani, precum și pe două artere importante din Valea Mare.

Noi proiecte pregătite pentru finanțare

Primăria pregătește documentația necesară pentru accesarea unor noi fonduri externe. Sunt vizate investiții în reabilitarea și extinderea rețelelor de apă și canalizare în întreg orașul, prin proiecte depuse la Administrația Fondului pentru Mediu. În paralel, se pregătește și un proiect pentru eficiența energetică a tuturor școlilor din Băbeni, inclusiv liceul.

O nouă oportunitate a apărut odată cu înființarea asociațiilor de proprietari în oraș, ceea ce deschide drumul accesării fondurilor europene pentru reabilitarea și consolidarea blocurilor.

„Este o perioadă de stagnare acum, dar nu cred că banii europeni pentru investiții se vor opri” – a spus primarul, exprimându-și încrederea că fondurile externe vor continua să fie o sursă vitală pentru dezvoltarea orașului.

Planuri pentru 2026: trotuare, locuri de joacă și spații comune

Pentru anul viitor, administrația locală are în vedere modernizarea trotuarelor de pe marginea drumului național. Dacă nu vor fi disponibile fonduri europene, proiectul va fi implementat etapizat, cu bani din bugetul local.

Totodată, se vor moderniza cele cinci locuri de joacă din oraș, iar în zonele de blocuri vor fi montate gheene noi pentru colectarea deșeurilor.

Chiar dacă perioada este marcată de întârzieri în finanțări și incertitudini economice, administrația din Băbeni continuă să caute soluții viabile pentru comunitate. Fie că e vorba de proiecte cu fonduri europene, naționale sau locale, obiectivul rămâne același: un oraș funcțional, atractiv și stabil pentru locuitorii săi, în special pentru tineri.

Băbeni nu stă pe loc! Cu un primar tânăr ce are planuri clare, finanțări active și o echipă administrativă implicată, orașul își croiește drumul spre o dezvoltare durabilă, chiar și în vremuri dificile.