Trei clădiri esențiale din comuna Mădulari intră în reabilitare: grădinița, școala și căminul cultural vor fi consolidate și modernizate

Trei clădiri-cheie din comuna Mădulari vor intra într-un amplu proces de consolidare și modernizare, prin Programul Național de Consolidare a Clădirilor cu Risc Seismic Ridicat. Este vorba despre trei obiective esențiale pentru comunitate – Grădinița Iacovile, Școala Gimnazială Mădulari și Căminul Cultural – vor fi consolidate.
Proiectele, inițiate de primarul comunei, Daniel Ion Dimulescu, au fost deja aprobate și publicate în Monitorul Oficial. Valoarea totală a investițiilor depășește 23 de milioane de lei, cea mai mare parte fiind acoperită din bugetul de stat, iar restul din bugetul local.
Școala Gimnazială Mădulari va beneficia de o reabilitare integrată în valoare de 12.873.901,53 lei, dintre care peste 12 milioane vin de la stat, iar 520.000 lei reprezintă cofinanțarea locală.
Grădinița Iacovile va fi modernizată cu 4.214.764,56 lei, din care aproape 4 milioane vin de la bugetul de stat. Contribuția locală este de puțin peste 310.000 lei.
Căminul Cultural Mădulari intră și el în proces de reabilitare, cu o investiție de 6.706.951,62 lei, peste 6,3 milioane lei fiind asigurați de stat și aproximativ 374.000 lei din bugetul comunei.
Toate proiectele au fost aprobate cu devize generale detaliate, iar primarul a fost mandatat oficial să deruleze toate procedurile necesare pentru implementare.
„Este un pas important pentru comunitatea noastră. Siguranța clădirilor și modernizarea lor nu mai sunt un lux, ci o necesitate” – a transmis primarul Daniel Ion Dimulescu.