Șefii de secție din spitale intră în vizor: vor fi evaluați cu indicatori de performanță!

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, anunță o schimbare importantă în sistemul medical: nu doar managerii de spital vor avea indicatori de performanță, ci și șefii de secție.
„Să fii manager într-un spital public nu este un privilegiu. Este o responsabilitate. Și una uriașă. În România, avem manageri care au demonstrat că se poate construi, că se poate reforma și că se poate performa în sistemul sanitar. Jos pălăria în fața lor! Dar, din păcate, există și unități sanitare în care managementul lipsește cu desăvârșire” – a scris Rogobete pe Facebook.
Oficialul susține că trebuie deschisă o discuție și despre rolul șefilor de secție, care, potrivit lui, sunt „mici manageri în spitale – coordonează echipe medicale, decid traseul pacientului, influențează direct calitatea actului medical”.
Problema este că, în prezent, „nu există o evaluare clară a performanței lor. Asta trebuie să se schimbe rapid”, mai spune ministrul.
Noua regulă va presupune criterii clare, obiective și evaluabile, pentru ca „fiecare lider medical să își asume responsabilitatea pentru echipa pe care o conduce și pentru rezultatele pe care le livrează”.
Rogobete atrage atenția că reforma în sănătate nu înseamnă doar investiții în infrastructură: „Reforma din sănătate nu înseamnă doar clădiri noi și echipamente. Înseamnă și o schimbare de atitudine și de responsabilitate în fiecare nivel de conducere”.
În multe spitale din țară, responsabilitatea în cazurile controversate cade doar pe umerii conducerii, în timp ce șefii de secție nu răspund pentru deciziile lor. Situația este semnalată inclusiv la Spitalul Județean de Urgență Vâlcea, unde fenomenul e des întâlnit.