Spectacol de zile mari la Vaideeni: „Zilele Satului Izvoru Rece”, ediția a III-a! Primarul Băluță promite un program artistic de excepție

B213650E-F2F7-479B-8821-559AC4484833

Comuna Vaideeni se pregătește de sărbătoare! În perioada 15-17 august 2025, pe Stadionul Zăvoi, va avea loc ediția a III-a a Zilelor Satului Izvoru Rece, un eveniment devenit deja tradiție în zonă.

Organizatorii – Consiliul Local și Primăria Vaideeni, împreună cu Consiliul Județean Vâlcea, Direcția Județeană pentru Cultură Vâlcea și Asociația Culturală Moștenitorii – au pregătit un program artistic de excepție, cu nume sonore din muzica populară și nu numai.

Două zile de folclor autentic și voie bună

Startul distracției se dă vineri, 15 august, de la ora 19:00, cu un spectacol în care vor urca pe scenă artiști îndrăgiți precum Carmen Șerban și formația, Mihail Tîtuoiu, Anamaria Iorga, Cătălin Iancu, Mădălina Popescu, Claudia Nițu, Marius Țugulescu, Ștefan Săvoiu, Trupa ART, Cosmin Bădiță, Marian Bădulescu și Andreea Monea.

Sâmbătă, 16 august, de la ora 12:00, scena va aparține tradițiilor autentice românești. Vor evolua Ansamblul „Miorița” Vaideeni (coordonator Cristina Irimescu), Grupul vocal-instrumental „Muguri Brâncoveni” și tinerii talentați din cadrul Clubului Copiilor Horezu. În plus, nu vor lipsi elevii Școlii de Arte Vaideeni și ai Școlii Populare de Arte Rm. Vâlcea, coordonați de Ștefan Săvoiu.

Primarul Daniel Achim Băluță: „Va fi un spectacol pentru toți oamenii din Vaideeni și nu numai!”

Primarul comunei Vaideeni, Daniel Achim Băluță, susține că evenimentul este gândit pentru a păstra tradițiile vii și pentru a aduce bucurie localnicilor și turiștilor:

„Zilele Satului Izvoru Rece nu sunt doar o sărbătoare, ci o dovadă că tradițiile noastre merită respectate și duse mai departe. Invit pe toți cei care iubesc folclorul și buna dispoziție să vină la Vaideeni, pentru că îi așteaptă zile de neuitat” – a spus edilul șef.

Cu artiști de renume, ansambluri folclorice și tineri talentați, evenimentul promite să transforme Vaideeni într-un centru al tradiției și distracției pe durata weekendului de Sfânta Maria.