Polițiștii din Vâlcea, la vânătoare de vitezomani! Campanie europeană pe șosele

Șoferii grăbiți din Vâlcea ar trebui să fie mai atenți la pedala de accelerație în această săptămână! Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Vâlcea participă la operațiunea europeană ROADPOL – SPEED, o acțiune amplă care vizează depistarea celor care încalcă regimul legal de viteză.
Viteza rămâne una dintre principalele cauze ale accidentelor rutiere grave, iar polițiștii spun că prea mulți șoferi ignoră regulile. Pentru a reduce riscurile, oamenii legii au scos pe teren echipaje pe toate arterele importante din județ. În plus, sunt folosite radare fixe și mobile, inclusiv mașini inscripționate și neinscripționate.
„Polițiștii rutieri intensifică acțiunile de control, cu scopul reducerii riscurilor și salvării de vieți” – transmit reprezentanții IPJ Vâlcea.
Acțiunea se desfășoară în peste 20 de țări europene și are ca punct culminant „Speed Marathon” – o zi întreagă în care polițiștii vor fi pe teren 24 de ore din 24.
Șoferii sunt avertizați că legea nu lasă loc de interpretări: respectarea vitezei legale este obligatorie. Pe lângă amenzile consistente, cei care calcă prea tare pedala riscă să rămână și fără permis.