Sediile Poliției Vâlcea, modernizate. Urmează instalarea panourilor solare

Inspectoratul de Poliție Județean Vâlcea a început anul 2025 cu o serie de schimbări vizibile — atât pe roți, cât și pe clădiri. În primele șase luni, în parcul auto al IPJ au intrat două autovehicule noi, menite să sprijine activitatea operativă.
Pe lângă dotări, sediile și birourile inspectoratului au trecut printr-un val de lucrări de reparații curente. Sediul de pe strada V. Olănescu din Râmnicu Vâlcea a fost pus la punct, birourile Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate și ale Serviciului Rutier au primit îmbunătățiri, iar posturile de poliție din Ionești, Runcu și Mihăești au intrat și ele în „revizie”.
Siguranța a fost luată în serios nu doar pe străzi, ci și în interiorul clădirilor: s-a verificat rezistența instalațiilor de protecție împotriva trăsnetelor și s-au efectuat servicii de dezinsecție.
Noutatea cu adevărat „modernă” vine însă din planurile verzi ale IPJ Vâlcea: Serviciul Logistic a finalizat documentația pentru montarea de panouri fotovoltaice pe 10 imobile. Studiul de fezabilitate și cererea de finanțare sunt gata, iar proiectul promite economii semnificative la factura de energie.
În prezent, unitatea mai are de completat ultimele documente pentru ca planul să devină realitate. Dacă totul merge conform planului, polițiștii vâlceni ar putea lucra, în curând, într-o instituție mai prietenoasă cu mediul și cu bugetul.