Ambulatoriul SJU Vâlcea, între investiții masive și lipsa unui program de seară. Ce spune ministrul Sănătății

Vâlcenii au motive să spere la servicii medicale mai bune. În ultimii ani, Ambulatoriul de specialitate al Spitalului Județean de Urgență Vâlcea a trecut prin transformări importante: o clădire nouă, condiții moderne și promisiunea unor dotări de ultimă generație.
Consiliul Județean Vâlcea a anunțat recent un nou proiect prin care unitatea medicală va primi echipamente esențiale: ecografe, ecocardiograf, test de efort cardiovascular, turn de endoscopie digestivă, electrocardiograf, cardiotocograf, videocolposcop, aspiratoare chirurgicale, dar și aparatură pentru laboratorul de analize medicale.
Totuși, pacienții se lovesc de o problemă majoră: programul ambulatoriului. Consultațiile nu se desfășoară în două ture, ceea ce face imposibil accesul celor care termină munca după ora 18:00. În aceste condiții, programările la specialitățile medicale se epuizează încă din primele zile ale lunii, lăsând mulți vâlceni fără șansa de a prinde un loc în timp util.
La nivel național, ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, promite schimbări majore:
„Nu mai așteptăm alți 35 de ani – dezvoltăm acum ambulatoriile de specialitate pentru ca pacienții să aibă acces rapid la diagnostic și tratament, fără internări inutile. (…) Program extins până la ora 20:00 în ambulatoriile spitalelor publice, mai multă flexibilitate pentru manageri și șefii de secție, creșterea finanțării și eliminarea biletului de trimitere pentru pacienții cronici. Știu că unele măsuri deranjează în sistem – dar ele aduc un câștig real pentru pacienți. Iar pentru mine acesta este singurul obiectiv: un sistem care să răspundă nevoilor oamenilor, nu obișnuințelor birocratice” – a declarat ministrul.
Pe lângă reformele legislative, Ministerul anunță investiții consistente: 120 de milioane de euro din fonduri europene pentru ambulatoriile din toată țara, după ce prin PNRR au fost modernizate deja 69 de unități.
Pentru Vâlcea, direcția este clară: dotările vin, dar provocarea rămâne aceeași – un program extins, adaptat realităților pacienților care nu pot lipsi de la serviciu în timpul zilei.