FOTO – TRAGEDIE în nordul județului VÂLCEA. Bărbat găsit mort după circa 2 săptămâni…

Descoperire macabră aseară la Ciunget, pe Valea Rețeda, în nordul județului Vâlcea. Un bărbat angajat ca cioban la o stână din zonă a fost găsit fără viață, după ce ar fi murit în urmă cu aproximativ două săptămâni.
Din cauza terenului greu accesibil, autoritățile au fost nevoite să apeleze la sprijinul salvamontiștilor pentru a recupera trupul neînsuflețit. Potrivit primelor date, nu ar exista suspiciuni de crimă, fiind vorba cel mai probabil de o moarte naturală.
Inspectoratul de Poliție Județean Vâlcea a transmis, printr-un comunicat, că:
„În după amiaza de 21 august 2025, polițiștii din cadrul Poliției stațiunii Voineasa și Poliției orașului Călimănești au intervenit pe raza comunei Mălaia, unde a fost identificat la o captare de apă, cadavrul unui bărbat. Din primele verificări, a rezultat faptul că este vorba de un bărbat de 71 de ani din comuna Melinești, județul Dolj și că acesta lucra ca și cioban la o stână din apropiere”.
Trupul ciobanului a fost transportat la morga Spitalului Județean Vâlcea, urmând să fie efectuată necropsia. „Cercetările pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă, continuă în cadrul unui dosar penal” – au mai precizat reprezentanții IPJ Vâlcea.