VIDEO. Polițiștii promit mai multe patrule în preajma școlilor din Râmnicu Vâlcea – după ani de absență

Județul Vâlcea se pregătește de noul an școlar, iar odată cu el vin și promisiuni ferme de ordine și siguranță. După ani întregi în care patrulele de poliție au devenit o apariție rară mai ales prin Râmnicu Vâlcea, șeful IPJ Vâlcea anunță că lucrurile se vor schimba.
Comisar-șef Puiu Dorel Călinescu a declarat azi, 5 septembrie 2025, că polițiștii vor fi „mult mai prezenți în preajma unităților de învățământ din județ”, pentru ca elevii să aibă parte de un mediu educațional sigur. Un detaliu binevenit, având în vedere că realitatea de pe teren arată altfel: după ore, adolescenții preferă adesea colțurile mai ferite dintre blocuri, unde „educația alternativă” înseamnă fumat și alte obiceiuri greu de combătut fără ochi vigilenți.
Statistic, vestea e bună. Deși se aude că nici măcar nu se mai sesizează faptele din școli de teama unor cifre negative la bilanț. Infracționalitatea în școli a scăzut cu 21% în ultimul an, de la 92 de cazuri la 72. Obiectivul e să se mențină acest trend, mai ales că, potrivit șefului Poliției Vâlcea, fiecare unitate de învățământ va avea un polițist responsabil și patrulele se vor intensifica.
„Vom intensifica activitățile de patrulare în zona unităților de învățământ, vom desfășura și activități specifice, împreună cu colegii cu atribuții, acolo unde există date că s-ar consuma substanțe interzise. Unitățile de învățământ sunt incluse în itinerariile de patrulare ale patrulelor noastre și, în funcție de specific, patrularea se va face atât pedestru, cât și cu autospeciala” – a declarat comisarul-șef Călinescu.
Pe hârtie, planul sună solid. În practică, rămâne de văzut dacă elevii îi vor întâlni mai des pe polițiști pe stradă sau doar la raportări oficiale.
Un alt punct sensibil: școlile fără sisteme de securitate!
Andra Lungoci, șefa Biroului Siguranță Școlară, a atras atenția că 22 de unități din județ nu au niciun sistem de protecție – 17 grădinițe și cinci școli gimnaziale. Mai grav, alte 22 de școli nu au nici măcar camere video, ceea ce face ca „siguranța” să fie mai mult o speranță decât o realitate. „Mai sunt situații când gardul poate este degradat sau lipsește pe o porțiune, dar să lipsească în totalitate nu există situații” – a adăugat Lungoci.
Din cele 386 de unități de învățământ preuniversitar din Vâlcea, 339 sunt păzite de Poliție, 12 de Jandarmerie și 35 de Poliția Locală Râmnicu Vâlcea.
Rămâne de văzut dacă toamna aceasta, pe lângă caiete și ghiozdane, elevii din Râmnic și din județ vor primi și o „noutate” așteptată de ani buni: patrule de poliție vizibile și eficiente. Până atunci, colțurile întunecate dintre blocuri își fac deja stocul pentru pauzele lungi de după ore.