Oamenii legii au descins la „Tic Tac”: amenzi de 20.000 de lei pentru firmele care n-au pază și camere video

Polițiștii din Râmnicu Vâlcea au verificat în această dimineață mai multe magazine din zona Complexului „Tic Tac”. Așa cum era de așteptat, au fost descoperite nereguli pe bandă rulantă și sancțiuni contravenționale care însumează 20.000 de lei.
Amenzile au vizat lipsa sistemelor de alarmă, a camerelor video și documente expirate privind analiza de risc. Practic, magazinele nu aveau minimele măsuri de siguranță pentru clienți și pentru bunurile deținute. Controalele au scos, astfel, la iveală cât de puțin investesc unele firme în tot ceea ce înseamnă securitate, mai ales într-o zonă cu atât de multe probleme precum Tic-Tac. Se știe foarte bine că acolo, de ani de zile, se petrec multe fapte anti-sociale.
„În cursul zilei de astăzi, în intervalul orar 09:00–12:00, polițiștii municipiului Râmnicu Vâlcea au organizat și desfășurat o acțiune pe linia verificării modului de asigurare a bunurilor și persoanelor, conform prevederilor Legii nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor și Hotărârii Guvernului nr. 301/2012 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a acestei legi.
Acțiunea s-a desfășurat în zona Complexului <Tic Tac din municipiul Râmnicu Vâlcea, unde au fost verificate 5 societăți comerciale.
În urma verificărilor, polițiștii au constatat mai multe nereguli, fiind aplicate 9 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 20.000 lei.
Majoritatea sancțiunilor au vizat neasigurarea unităților comerciale cu subsisteme tehnice de alarmare împotriva efracției, sisteme de supraveghere video și control al accesului, conform cerințelor stabilite prin H.G. nr. 301/2012 de aplicare a Legii nr. 333/2003.
De asemenea, s-au constatat nereguli privind lipsa sau expirarea analizei de risc la securitatea fizică.
Reamintim administratorilor și reprezentanților societăților comerciale obligația de a întocmi analiza de risc la securitatea fizică, document realizat de un evaluator de risc autorizat de IGPR.
Potrivit legislației în vigoare, analiza de risc este obligatorie pentru toate instituțiile și societățile comerciale din România, are o valabilitate de 3 ani, iar măsurile stabilite prin aceasta trebuie implementate în termen de 60 de zile.
Nerespectarea obligației privind analiza de risc la securitatea fizică se sancționează contravențional cu amenzi cuprinse între 10.000 și 20.000 lei. Aceeași sancțiune se aplică și în cazul în care analiza de risc este expirată.
Astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare, scopul polițiștilor vâlceni fiind acela de a sprijini societățile comerciale în adoptarea măsurilor de securitate prevăzute de lege, pentru protejarea bunurilor și siguranța cetățenilor” – se arată în comunicatul Poliției Vâlcea.