FOTO. ACCIDENT la MILCOIU. Două victime după o coliziune între un TIR și o mașină

Astăzi, în jurul orei 14.00, polițiștii Serviciului Rutier Vâlcea au fost solicitați să intervină la un accident rutier produs pe Drumul Național 7, pe raza localității Milcoiu.
Din primele verificări efectuate, s-a stabilit că în eveniment au fost implicate un autoturism și un autotren, cauza probabilă fiind neadaptarea vitezei la condițiile de drum.
În urma impactului, două persoane au suferit leziuni, acestea fiind transportate la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
Autotrenul era încărcat cu aproximativ 23 de tone de hârtie.
Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier.